x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Furios pe Fisc, un pilot american a intrat cu avionul într-o clădire federală din Texas

Furios pe Fisc, un pilot american a intrat cu avionul într-o clădire federală din Texas

19 Feb 2010   •   00:00
Furios pe Fisc, un pilot american a intrat cu avionul într-o clădire federală din Texas
Sursa foto: HO/KXAN.COM

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, ieri, peste o clădire de şapte etaje din oraşul american Austin, Texas. Pilotul sinucigaş al avionului publicase pe site-ul său un manifest în care susţinea că "s-a săturat" de fisc şi de sistemul american de sănătate.



Pilotul, identificat de autorităţi ca fiind Joseph Andrew Stack, un programator care locuia într-un cartier din nordul oraşului Austin, era nemulţumit de politica fiscală a Statelor Unite, de sistemul de sănătate şi de eşecul său în afaceri în Los Angeles la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90, relatează Los Angeles Times, citat de Mediafax.

"În sfârşit, sunt pregătit să pun capăt acestei nebunii", a scris Stack pe site-ul său www.embeddedart.com. "Bine, domnule Big Brother de la Fisc, haide să încercăm ceva diferit; ia-mi ce-ţi datorez şi dormi bine".

Potrivit autorităţilor federale de la Washington, responsabile cu aplicarea legii, Stack a declanşat un incendiu în locuinţa sa, apoi a pilotat un avion de mici dimensiuni de tip Piper într-o clădire de birouri din nord-vestul oraşului Austin, unde se află o sucursală a Fiscului. În apropiere era o altă clădire unde Biroul Federal de Investigaţii dispune de birouri.

Stack a precizat că a creat blogul "în urmă cu multe luni" din pricina conştientizării că "nu există suficiente soluţii în lume pentru a repara ce a fost stricat cu adevărat". El a calificat această epistolă drept o "declamaţie", afirmând că "perioadele de disperare necesită măsuri disperate".

Potrivit codificării site-ului, mesajul a fost creat marţi şi a fost modificat de 27 de ori, ultima oară joi dimineaţă. Stack a criticat de asemenea marile corporaţii, Biserica romano-catolică, pe fostul preşedinte George W. Bush şi o lege privind regimul de taxare care a modificat statutul anumitor angajaţi din domeniul tehnologiei informaţiilor. Mesajul a fost semnat Jack Stack (1956-2010) şi datează din 18 februarie.

×
Subiecte în articol: externe