Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma unei furtuni care s-a abătut începând de joi asupra Spaniei, Portugaliei şi Franţei a ajuns sâmbătă la opt, regiunea urmând să fie afectată de alte vânturi puternice şi ploi torenţiale zilele următoare, relatează duminică AFP şi app.
Furtuna Elsa a continuat să facă ravagii sâmbătă în vestul Europei - o sud-coreeană a murit după ce a fost lovită de dărâmături la Madrid, un surfer olandez s-a înecat în sud-vestul Spaniei, un şofer şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care s-a aflat a fost luată de ape în sudul Spaniei şi o persoană a fost dată dispărută pe mare în largul coastei Franţei.
O femeie în vârstă de 32 de ani din Coreea de Sud a murit sâmbătă din cauza rănilor, după ce a fost lovită la nivelul capului de resturi căzute de pe o clădire publică în centrul Madridului, afectat de vânturi extrem de puternice, a declarat ministrul de interne al guvernului local, Enrique Lopez. Clădirea a fost supusă fără probleme inspecţiilor necesare în 2015, a mai spus el.
Un olandez de 60 de ani s-a înecat în timp ce făcea surf în provincia Huelva, în sud-vestul Spaniei, au anunţat sâmbătă echipajele de prim ajutor.
Un bărbat şi-a pierdut viaţa sâmbătă după ce maşina în care se afla a fost luată de apele unui râu în Huescar, în provincia Granada (sud), a anunţat guvernul regional din Andaluzia.
În largul coastei de sud-est a Franţei, un bărbat a fost dat dispărut în Marea Mediterană după ce a căzut dintr-o barcă cu pânze vineri, în timp ce însoţitorul său a fost salvat, au spus autorităţile.
În total, şase persoane au murit în Spania şi două în Portugalia, unde condiţiile meteorologice extreme au condus la anularea sâmbătă a curselor feroviare între Lisabona şi Porto din cauza inundaţiilor pe calea ferată.
După două "episoade mediteraneene" violente, în care 14 persoane şi-au pierdut viaţa într-o lună, Coasta de Azur şi Corsica au fost din nou afectate de ploi abundente şi vânturi puternice vineri.
În Corsica, aeroportul Ajaccio va fi închis duminică, au anunţat autorităţile.
În aceeaşi zi, toate traversările cu barca dinspre şi către acest oraş vor fi anulate, iar luni vor fi grav perturbate. De asemenea, traficul feroviar este oprit complet pe această insulă din sudul Franţei.