x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gagarin, sărbătorit de întreaga lume

Gagarin, sărbătorit de întreaga lume

de Anca Aldea    |    12 Apr 2011   •   20:31
Gagarin, sărbătorit de întreaga lume

160876-gagarin.jpgÎn memoria istoricului zbor al primului om în spaţiu, în toate colţurile lumii au avut loc astăzi şi, în ultimele zile, o serie de manifestări.

La Kaluga, oraşul părintelui teoriei astronautice sovietice, Konstantin Ţiolkovski, aproximativ 600 de oameni de ştiinţă şi studenţi din toată lumea s-au întâlnit pentru a-l aniversa pe Iuri Gagarin. Manifestarea s-a încheiat astăzi, cu un foc de artificii impresionant. Muzeul de Medicină Militară din St. Petersburg a organizat o expoziţie cu echipamente medicale şi de antrenament, costume spaţiale, fotografii ale lui Gagarin etc. Premierul rus, Vladimir Putin, a vizitat Kievul, unde s-a întâlnit cu mai mulţi cosmonauţi ruşi şi ucraineni. La Bruxelles, Alianţa Nord-Atlantică găzduieşte, la cartierul său din Capitala Belgiei, o expoziţie de fotografii pe tema celor 50 de ani scurşi de la zborul primului om în spaţiu. Sunt imagini cu Iuri Gagarin, cu Valentina Tereşkova, prima femeie în spaţiu, precum şi cu "patronul” programului spaţial sovietic şi părintele astronauticii sovietice, Serghei Korolev.

Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, i-a decorat astăzi pe cosmonauţii care au contribuit la explorarea spaţiului, între aceştia aflându-se şi românul Dumitru Prunariu, a precizat pentru agenţia de ştiri Agerpres serviciul de presă al Kremlinului. Medvedev s-a aflat astăzi la Centrul de control al zborurilor spaţiale de lângă Moscova, de unde a luat legătura cu echipajul Staţiei Spaţiale Internaţionale. "Într-o zi, am ajuns în spaţiu, am înregistrat un număr important de succese şi nu vrem să pierdem acest avantaj. Umanitatea a investit şi va continua să investească în domeniul spaţial. Aş vrea să spun, în numele Federaţiei Ruse, că şi noi vom face acest lucru, deoarece spaţiul, pentru noi, este o prioritate”, a spus Medvedev. Ulterior, preşedintele s-a deplasat la Kremlin, de unde a susţinut un discurs, în cadrul ceremoniei de decorare a cosmonauţilor şi veteranilor spaţiului.

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) i-a închinat un moment special cosmonautului care a urcat  omenirea pe orbita terestră. Specialiştii ESA "au construit” un montaj video cu principalele momente de dinaintea şi după lansarea lui Gagarin (LINK: http://www.youtube.com/watch?v=JmP6rI27kLI)

Agenţia Spaţială Americană (NASA) a publicat, pe site-ul său, o înregistrare video cu cei şase astronauţi aflaţi în prezent pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Marţi, 12 aprilie, astronauţii de pe ISS au avut zi liberă – nimeni nu a primit misiuni tehnice, doar cele care presupun întreţinerea staţiei. Cei şase au avut însă mai multe convorbiri telefonice cu şcoli, jurnalişti, oameni de ştiinţă, în memoria primului cosmonaut în spaţiu.

Cel mai popular motor de căutare din lume, Google, şi-a modificat astăzi logo-ul de pe pagina principală pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la primul zbor al omului în spaţiu şi pentru a-l omagia pe Gagarin. Noul logo este realizat în stilul afişelor din anii '60, iar în sintagma "Google”, cei doi "o” au fost înlocuiţi de casca unui astronaut şi imaginea unui corp ceresc.

 Modelul "noului om sovietic”

Iuri Gagarin a fost unul dintre puţinii eroi naţionali rus a căror imagine nu a avut de suferit după prăbuşirea URSS, la sfârşitul lui 1991, şi a rămas până în zilele noastre "cea mai atractivă personalitate a secolului al XX-lea” pentru ruşi. Într-o analiză a AFP, citată de Agerpres, se arată că Iuri Gagarin a fost ales, în anii '60, de către puterea de la Moscova pentru a întruchipa "noul om sovietic”, în principal datorită originilor sale modeste. Trăgându-se dintr-un tată tâmplar şi o mamă casnică, Iuri s-a dovedit candidatul perfect pentru a fi fost ales pentru primul zbor al omului în spaţiu. Biografii ruşi susţin că Gherman Titov, contracandidatul lui Gagarin, nu a fost ales din simplu considerent că numele său avea o oarecare rezonanţă germanică.

Misterul morţii, elucidat?

Rusia a dat publicităţii un nou set de dezvăluiri privind moartea suspectă a lui Iuri Gagarin, în martie 1968. Potrivit autorităţilor ruse, care au făcut publice aceste documente considerate "secret de stat”, Gagarin a murit la bordul unui MIG sovietic din cauza unei erori de pilotaj, pe care cosmonautul a efectuat-o pentru a evita o sondă atmosferică. Gagarin se afla la manşa avionului de antrenament alături de copilotul său, iar aparatul zbura în regiunea Vladimir, la nord-est de Moscova. "În virtutea analizei circumstanţelor în care s-a produs accidentul aerian şi a elementelor de anchetă, cauza cea mai probabilă a catastrofei este o manevră bruscă (a pilotului) pentru a evita o sondă atmosferică”, susţine o sursă din cadrul administraţiei ruse. O altă cauză, însă una "mai puţin probabilă”, este aceea că pilotul a vrut "să evite să intre în stratul de nori”. Concluziile anchetei desfăşurate după momentul accidentului au fost înscrise într-un decret al Comitetului central al Partidului Comunist al URSS, datând din 28 noiembrie 1968 şi marcat cu ştampila "secret de stat”. Teorii conspirative pe această temă au apărut imediat: unele ipoteze evocă manevrele unui al doilea avion, care ar fi împiedicat zborul MIG-ului pilotat de Gagarin; altele susţin ideea unei probleme tehnică a MIG-ului lui Gagarin; unii au spus că Iuri Gagarin a fost victima KGB-ului sau a altor servicii secrete; alţii sunt de părere că acest erou naţional îşi pierduse pur şi simplu nivelul de calificare necesar pentru a zbura cu un astfel de aparat.

×