x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Galerie FOTO Protest în lenjerie intimă al medicilor rezidenți din Barcelona

Galerie FOTO Protest în lenjerie intimă al medicilor rezidenți din Barcelona

22 Oct 2020   •   09:09
Galerie FOTO Protest în lenjerie intimă al medicilor rezidenți din Barcelona

Medicii rezidenți din Barcelona și-au scos hainele și au rămas în lenjerie intimă în piața Sant Jaume din Barcelona pentru a atrage atenția că au salarii mici, nu se odihnesc suficient și există o lipsă de supervizare în lupta contra noului coronavirus, anunță Euronews.

Medicii rezidenți au precizat că că scoaterea hainelor era menită să simbolizeze lipsa de protecție pe care o simt când sunt în spitale.

Spitalele din Catalonia sunt supuse unei presiuni crescute pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Pentru a acoperi lipsurile de personal, medicii rezidenți au oprit specializarea și au fost trimiși în prima line a luptei cu virusul. Tinerii medici declară că au fost obligați să își asume responsabilități pentru care nu erau pregătiți.

Sute de rezidenţi condamnă lipsa de empatie a guvernului catalan care nu le măreşte salariile de mulţi ani şi îi exploatează de mai bine de jumătate de an în ture fără sfârşit.

Rezidenţii catalani sunt în grevă de mai multe zile, la fel ca şi medicii de la 112 Madrid, care vor fi însoţiţi la proteste şi de colegii lor din toată regiunea.

Peste 50.000 de medici s-au infectat în primele luni ale pandemiei, în Spania, când au crezut că lupta cu Covid-19 era misiunea generaţiei lor.

Mulţi angajaţi din sistemul sanitar spaniol suportă acum efectele psihologice, care le resimte toată societatea spaniolă, la fel cum s-a întâmplat acum un secol.

Mai mulţi directori din guvernul regional al Madridului au demisionat de la conducerea administraţiei sanitare, în timpul valului de proteste organizate de sindicatele medicilor.

„Noi am crezut din prima zi că pentru asta ne-am făcut medici şi infirmieri. Şi ne-am luptat, nu cu curaj, ci mai degrabă cu entuziasmul dat de faptul că noi pentru asta ne-am pregătit. Acum am văzut că e un maraton şi începe să aibă efecte la nivel psihologic. Epidemia din 1918 a lăsat o atmosferă de anxietate şi de depresie în Europa, care a durat mai mulţi ani. A durat 4 - 5 ani ca să treacă şi cred că acum va fi la fel”, spune César Carballo, medic la Spitalul Ramón y Cajal din Madrid.

Sursa Hepta

 

 

 

×
Subiecte în articol: coronavirus medici rezidenti barcelona