x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gara Atocha din Spania, evacuată la ordinul poliției

Gara Atocha din Spania, evacuată la ordinul poliției

07 Noi 2018   •   11:51
Gara Atocha din Spania, evacuată la ordinul poliției

Gara Atocha din centrul capitalei Spaniei, Madrid, a fost evacuată miercuri, cu puţin înainte de ora locală 10:00, la ordinul poliţiei, a anunţat societatea naţională de exploatare a căilor ferate spaniole Renfe, potrivit Reuters şi EFE. 

Totodată, reţeaua de trenuri regionale din Madrid a comunicat pe Twitter că garniturile care se îndreptau către această gară au fost oprite înainte de a ajunge la destinaţie. 

Compania spaniolă nu a precizat care au fost motivele evacuării, însă demersul intervine după o alertă de securitate la gara Sants din Barcelona, unde ar fi fost detectat un posibil dispozitiv exploziv într-o geantă. 

Poliţia a refuzat să spună care sunt motivele şi nici Ministerul de Interne nu a putut preciza care au fost motivele evacuării Atocha, principala gară din capitala Spaniei. 

Această decizie vine la mai puţin de două ore după evacuarea a două trenuri staţionate în gara Sants din Barcelona, însă în provincia catalană circulaţia a fost între timp parţial restabilită.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: gara atocha Spania evacuare