x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gardă de corp a lui Macron, cercetată pentru conexiuni cu un oligarh rus

Gardă de corp a lui Macron, cercetată pentru conexiuni cu un oligarh rus

15 Dec 2021   •   11:00
Gardă de corp a lui Macron, cercetată pentru conexiuni cu un oligarh rus

Alexandre Benalla, care a fost gardă de corp a preşedintelui Emmanuel Macron, a fost cercetat oficial din cauza unui contract de securitate semnat de un asociat cu un oligarh rus, potrivit unor surse de securitate, relatează AFP.

Alexandre Benalla, care a fost concediat în 2018 după ce a fost filmat agresând protestatari, a fost reţinut de poliţia specializată anticorupţie împreună cu soţia sa în cadrul unei anchete privind afacerile fostului său asociat, Vincent Crase, au declarat pentru AFP surse franceze de securitate.

Crase, un fost poliţist care s-a ocupat cândva de securitatea partidului lui Macron, a declarat anchetatorilor în 2019 că a semnat un contract cu oligarhul rus Iskander Makhmudov care acoperea securitatea lui şi a copiilor săi în Franţa şi Monaco.

Benalla a declarat că nu a avut nicio legătură cu acel contract când a fost audiat de o comisie parlamentară. Anchetatorii francezi cercetează posibila spălare de bani şi corupţie în afacerea dintre Crase şi Makhmudov, despre care se spune că este apropiat de liderul rus Vladimir Putin. Site-ul francez Mediapart a raportat în decembrie 2019 că afacerea valorează 294.000 de euro.

Benalla a mai avut probleme cu legea şi în trecut, Emmanuel Macron văzându-se obligat să-l concedieze în 2018 din cauza scandalului “Benallagate” cum a fost numit în presa franceză, după ce a fost condamnat pentru agresarea a doi tineri la un protest, precum şi pentru falsificarea documentelor şi purtarea ilegală a unei arme de foc.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Emmanuel Macron