x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gazprom a suspendat temporar livrările de gaze prin Nord Stream1

Gazprom a suspendat temporar livrările de gaze prin Nord Stream1

31 Aug 2022   •   14:22
Gazprom a suspendat temporar livrările de gaze prin Nord Stream1

Gazprom a suspendat timp de trei zile livrările de gaze spre Germania prin gazoductul Nord Stream1 pentru lucrări de mentenanţă, scrie EFE.

"Toate lucrările stabilite în contractul în vigoare pentru servicii tehnice se vor realiza împreună cu specialişti de la compania Siemens. La fiecare 100 de ore sunt necesare lucrări de mentenanţă tehnică a echipamentului, care includ revizii pentru a detecta fisuri, deformări, urme de arsuri", transmite Gazprom.

Ulterior se va reveni la livrări de gaze prin Nord Stream1 de circa 33 milioane metri cubi pe zi.

Însă în luna iulie, volumul exporturilor a scăzut treptat din cauza unor probleme  tehnice și reparații la turbinele Siemens. 

Germania acuză însă Rusia că reducerea livrărilor de gaze face parte din strategia de război a Rusiei, supysă unor sancțiuni economice severe din partea țărilor occidentale, ca urmare a invaziei în  Ucraina.

Totodată, a fost construit și gazoductul Nord Stream 2, care însă nu a fost pus în funcțiune din cauza opoziției SUA, care a obligat Germania să blocheze operaționalizarea acestuia



 

×
Subiecte în articol: nord stream gazprom germania