x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gazprom vrea ca South Stream să treacă prin Austria

Gazprom vrea ca South Stream să treacă prin Austria

23 Apr 2014   •   08:16
Gazprom vrea ca South Stream să treacă prin Austria

Grupul energetic rus Gazprom intenţionează să extindă în Austria gazoductul South Stream, destinat să distribuie gaze naturale ruseşti Europei, ocolind Ucraina, în prezent în construcţie, a anunţat marţi compania rusească de gaze, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Am acceptat propunerea părţii austriece de a explora posibilităţile de construire a unui gazoduct în Austria. Actuala situaţie geopolitică confirmă pertinenţa rutelor alternative pentru livrarea gazelor ruseşti către consumatorii europeni", susţine Gazprom într-un comunicat.

Această nouă ramură ar completa itinerarul actual, care face posibil traseul gazoductului în Italia via Slovenia.

Aproximativ jumătate din livrările de gaze ruseşti tranzitează Ucraina şi ar putea fi perturbate dacă Gazprom îşi pune în aplicare ameninţarea de a cere plăţi anticipate Kievului, care deocamdată acumulează datorii.

PDG-ul Gazprom, Aleksei Miller, s-a întâlnit la Viena cu ministrul economiei, Reinhold Mitterlehner, şi PDG-ul companiei petroliere şi gaziere austriece OMV, Gerhard Roiss, a mai precizat Gazprom în comunicatul său.

×
Subiecte în articol: gazprom south stream gaze rusesti austria