Germania a fost şi în 2017 - pentru al şaselea an consecutiv - pe primul loc în ce priveşte numărul cererilor de azil înregistrate în statele UE, primind 222.560 de astfel de cereri, urmată de Italia, cu 128.850, şi de Franţa, cu 99.330, relevă raportul anual al Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO), prezentat luni la Bruxelles, informează agenţia EFE.
Totuşi, numărul cererilor de azil înaintate de migranţi autorităţilor germane a scăzut cu 70% faţă de anul 2016, când numărul lor a fost de circa 750.000.
Pe ansamblul statelor UE au fost înregistrate în anul 2017 în total 728.470 de cereri de protecţie internaţională, cu 44% mai puţine faţă de anul anterior, număr ce rămâne însă la un nivel foarte ridicat faţă de perioada de dinaintea crizei provocate de valul masiv de refugiaţi veniţi în Europa începând din anul 2015.
Presiunea migratorie la frontierele externe ale UE s-a menţinut ridicată în anul 2017, subliniază raportul, evidenţiind o scădere a fluxurilor migratorii în zona Mediteranei Centrale, crescând în schimb puternic în cea a Mediteranei de Vest.
Majoritatea solicitanţilor de azil provin din Siria (108.040), Irak (52.625) şi Afganistan (49.280), urmaţi de migranţi din Pakistan, Eritreea, Albania, Bangladesh, Guineea şi Iran.
La fel ca în anul anterior, în 2017 circa două treimi dintre solicitanţii de azil au fost bărbaţi, jumătate dintre ei având vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. De asemenea, circa o treime dintre solicitanţii de azil sunt minori, majoritatea sirieni.
Cât despre numărul cererilor de azil depuse în România, raportul face referire la o creştere substanţială a acestora, de la 1.880 în anul 2016, la 4.815 în anul 2017.