x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gest şocant al unui renumit doctor român din SUA. Bărbatul a încercat să îşi otrăvească iubita într-un bar

Gest şocant al unui renumit doctor român din SUA. Bărbatul a încercat să îşi otrăvească iubita într-un bar

06 Dec 2018   •   12:10
Gest şocant al unui renumit doctor român din SUA. Bărbatul a încercat să îşi otrăvească iubita într-un bar

Scene incredibile s-au petrecut într-un bar din Boca Raton, statul american Florida. Un renumit doctor român de 50 de ani, Mircea Morariu, a fost surprins de ceilalţi clienţi când otrăvea băutura iubitei sale.

Potrivit presei americane, Mircea Morariu este fratele jucătoarei române de tenis Corina Morariu, cea care a câştigat proba de dublu de la Wimbledon, în 1999, alături de americanca Lindsay Davenport.

Doctorul Morariu a aşteptat ca femeia să plece la toaletă, şi a turnat în băutura ei o substanţă albă, sub formă de pudră, dar a fost văzut de oamenii de la alte mese. Aceştia au anunţat un barman, iar angajatul barului a sunat la poliţie. Iubita doctorului s-a întors de la toaletă şi a apucat să ia o înghiţitură din pahar, înainte să fie oprită de ceilalţi clienţi.

La sosirea poliţiştilor, românul a fost reţinut şi dus la secţie pentru a fi interogat. Însoţitoarea lui, cu care avea o relaţie tumultoasă de aproape 20 de ani, a fost transportată la spital pentru analize. Doctorii i-au găsit în sânge urme de Xanax şi un alt calmant puternic. Morariu nu a fost reţinut iniţial, însă, potrivit presei locale, el a încercat să se sinucidă când a ajuns acasă, înghiţind 90 de pastile de Xanax. El a fost salvat, însă, şi a stat câteva zile în spital până şi-a revenit.

După externare, poliţiştii l-au acuzat oficial pe medicul neurolog de tentativă de otrăvirea a iubitei sale. El dorea să scape de aceasta pentru că intenţiona să încheie logodna cu o altă femeie. Morariu era divorţat de prima sa soţie şi locuia de aproape două luni cu femeia pe care a încercat să o otrăvească.

×