x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gorbaciov cere anularea alegerilor parlamentare din Rusia

Gorbaciov cere anularea alegerilor parlamentare din Rusia

de Ionuţ Socaciu    |    07 Dec 2011   •   14:04
Gorbaciov cere anularea alegerilor parlamentare din Rusia

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a cerut anularea alegerilor parlamentare desfasurate duminica in Rusia, castigate de partidul Rusia Unita, condus pe premierul Vladimir Putin.

"Consider ca autoritatile nu pot lua decat o singura decizie: anularea rezultatelor alegerilor si organizarea unui nou scrutin", a declarat miercuri, potrivit BBC, care citeaza agentia Interfax, Mihail Gorbaciov (80 de ani).

"In fiecare zi creste numarul celor care nu cred in onestitatea rezultatelor anuntate. Dupa mine, ignorarea opiniei publice discrediteaza autoritatile si destabilizeaza situatia. Conducerea statului trebuie sa admita ca sunt multe falsuri si manipulari si ca rezultatul alegerilor nu arata vointa alegatorilor", a mai spus artizanul Prestroikai.

Declaratiile lui Gorbaciov vin pe fondul intensificarii miscarilor de protest la adresa tandemului Putin - Medvedev. Autoritatile au anuntat arestarea, pana miercuri, a 569 de persoane, insa, in ciuda faptului ca mitingurile opozitiei reunesc zeci de mii de persoane in marile piete moscovite, toate canalele televiziunii de stat se incapataneaza sa prezinte doar adunarile sustinatorilor partidului Rusia Unita.

Fostul vicepremier liberal, Boris Nemtov a postat miercuri pe Twitter un mesaj prin care isi anunta simpatizantii ca a fost eliberat dupa trei ore petrecute in arest. Si tot pe retelele de socializare circula informatii referitoare la faptul ca in licee au fost suspendate cursurile, in incercarea de a preintampina participarea adolescentilor la proteste.

×