x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia: Prima zi de şcoală pentru copiii unor refugiaţi; incidente într-o şcoală

Grecia: Prima zi de şcoală pentru copiii unor refugiaţi; incidente într-o şcoală

10 Oct 2016   •   22:30
Grecia: Prima zi de şcoală pentru copiii unor refugiaţi; incidente într-o şcoală

Un număr de 20 de şcoli din Grecia şi-au deschis luni porţile pentru primii 1.500 de copii migranţi şi refugiaţi primiţi în cadrul programului guvernamental de cursuri de după-amiază pentru copiii care vin din zone de război sau din ţări sărace, relatează AFP.

Iniţiativa s-a desfăşurat într-o atmosferă de calm şi pe teritoriul ţării, cu excepţia a aproximativ 40 de părinţi greci care au protestat în faţa unei şcoli primare la Profiti, localitate la 30km de Salonic, nordul ţării, menţionează AFP.

Aproximativ 200 de poliţişti au fost nevoiţi să formeze un culoar pentru a asigura 'intrarea unui număr echivalent de copii refugiaţi în instituţie".

'Copiii noştri vor fi violaţi şi cine îşi va asuma responsabilitatea? Ni s-a spus că aceşti copii sunt vaccinaţi, dar nu credem acest lucru', au afirmat părinţi greci care agitau drapelurile ţării.

Ministerul Educaţiei a dat asigurări că copii care urmează cursurile de după-amiază vor fi vaccinaţi.

Guvernul elen a promis iniţial şcolarizarea a 18.000 de copii refugiaţi pe teritoriul ţării, începând de la sfârşitul lunii septembrie.

AGERPRES

×