Autorităţile elene au decretat starea de urgenţă pe Insula Cefalonia, după seismul de 5,8 produs duminică în Marea Ionică, conform AFP, relatează Mediafax. Prefectul insulelor ionice, Spyridon Spyrou, coordonează verificările la clădirile afectate, iar 50 de ingineri au fost mobilizaţi pentru acest efort, a anunţat Protecţia civilă greacă.
Numeroase clădiri au fost afectate de cutremur şi de alunecările de teren, fiind compromise şi unele drumuri şi reţele de electricitate.
Epicentrul seismului de 5,8 a fost la şase kilometri de Argostoli, capitala insulei.
Cutremurul a fost urmat de zeci de replici cu magnitudinea de peste 4,5 grade şi de sute de replici mai mici de 4,5.
Citește pe Antena3.ro