x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grup pe Facebook pentru extrădarea unui diplomat român

Grup pe Facebook pentru extrădarea unui diplomat român

de Irina Cristea    |    02 Feb 2010   •   00:00

Un grup înfiinţat pe Facebook solicită autorităţilor române să îl pună pe diplomatul Silviu Ionescu la dispoziţia justiţiei din Singapore, ţară unde este suspectat de comiterea unui accident rutier soldat cu un mort. Grupul de pe reţeaua de socializare are, în prezent, 400 de membri, inclusiv români, scrie publicaţia electronică The Temasek Review, citată de Mediafax.

Iniţiativa are rolul "exercitării de presiuni asupra Guvernului român pentru ridicarea imunităţii diplomatice a domnului Silviu Ionescu, astfel încât să poată fi extrădat în Singapore pentru a fi judecat în cazul accidentului rutier soldat cu moartea unei persoane şi rănirea gravă a altor două. Considerăm că a indus în eroare poliţia locală şi autorităţile printr-un apel telefonic în care anunţa că maşina sa a fost furată", afirmă Azzza Mac, creatorul grupului pe Facebook.

La 15 decembrie, o maşină aparţinând ambasadei române, un Audi A6 de culoare neagră, a lovit trei pietoni, în jurul orei locale 3:10 (14 decembrie, 21:10, ora României), la Bukit Panjang. Una dintre victime, Tong Kok Wai, în vârstă de 30 de ani, a suferit un traumatism cranian şi a murit în ziua de Crăciun, iar ceilalţi doi pietoni au fost răniţi. După cinci săptămâni de anchetă, poliţia a stabilit că, în momentul producerii accidentului, la volanul maşinii se afla însărcinatul cu afaceri al ambasadei, Silviu Ionescu. Iniţial, el declarase că autoturismul a fost "furat", iar autorităţile singaporeze i-au permis, trei zile mai târziu, să vină în România pentru a urma "tratamentul" pentru diabet.

Ministerul român al Afacerilor Externe a solicitat, la 5 ianuarie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să investigheze accidentul şi a decis rechemarea de la post a lui Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri în Singapore, pentru a sprijini derularea anchetei de către organele judiciare. Soţia bărbatului mort în accidentul rutier solicită plata unor daune în valoare de cel puţin 51.000 de euro. 
 

×
Subiecte în articol: externe