x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gruparea Stat Islamic a fost distrusă în Siria, a anunţat Vladimir Putin

Gruparea Stat Islamic a fost distrusă în Siria, a anunţat Vladimir Putin

04 Apr 2018   •   11:49
Gruparea Stat Islamic a fost distrusă în Siria, a anunţat Vladimir Putin

Gruparea Stat Islamic (SI) a fost distrusă în Siria, a anunţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, care a atenţionat totodată că SI îşi menţine potenţialul distructiv şi poate ataca ţări din întreaga lume, informează Interfax şi Reuters. 

'Este evident că, în pofida situaţiei sale militare, această grupare teroristă îşi menţine un potenţial distructiv semnificativ şi abilitatea de a-şi schimba repede tacticile şi de a ataca ţări şi regiuni de peste tot în lume', a declarat Putin, potrivit Reuters. 

'Anul acesta, în centrul atenţiei noastre se află un subiect care are o mare importanţă pentru întreaga comunitate internaţională: perspectivele de evoluţie a situaţiei din Orientul Mijlociu după distrugerea SI în Siria', a mai spus Putin într-o adresare către participanţii la Conferinţa pentru securitate internaţională ce se desfăşoară la Moscova, potrivit Interfax. 

Mesajul de salut al lui Putin a fost citit miercuri de către secretarul pentru securitate naţională al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev. 

De asemenea, în cadrul celei de-a VII-a Conferinţe pentru securitate internaţională de la Moscova, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat: 'A fost eliberată din mâinile teroriştilor cea mai mare parte din teritoriul Siriei, iar cu restul au loc negocieri în vederea predării armelor'. 

Potrivit lui Şoigu, au fost zădărnicite 'planurile de a forma un pseudocalifat', informează Interfax. 

'Este evident că prin unificarea eforturilor noastre cu cele ale coaliţiei, istoriei SI în regiune i s-ar fi putut pune capăt mult mai devreme şi cu pierderi mult mai mici', a adăugat ministrul apărării rus.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin statul islamic siria