x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul britanic îşi cere scuze pentru castrarea chimică a părintelui computerului modern, Alain Turing, în 1952

Guvernul britanic îşi cere scuze pentru castrarea chimică a părintelui computerului modern, Alain Turing, în 1952

14 Sep 2009   •   00:00
Guvernul britanic îşi cere scuze pentru castrarea chimică a părintelui computerului modern, Alain Turing, în 1952

A existat un om care a întors soarta celui de-al doilea război mondial, reuşind să spargă maşina germană de codat mesaje, Enigma, permiţând astfel aliaţilor să ştie din timp planurile germane. Este cel care a formalizat algoritmii, dezvoltând conceptul de calculator modern. Este Alain Turing, omul pe care guvernul ţării sale, Marea Britanie, l-a castrat chimic pentru că era homosexual.



Doi ani mai tâziu, Turing s-a sinucis, iar o carieră strălucitoare s-a oprit brusc. Astăzi, guvernul britanic îşi cere în mod formal scuze.

Este interesant de văzut ce intolerantă era societatea în 1952 în Marea Britanie. Acuzat că avea o relaţie homesexuală, Alan Turing a fost condamant şi, fapt interesant, a avut de ales între două sentinţe: puşcărie, sau castrare chimică. Alan Turing a ales ce-a dea doua variantă. A fost totuşi distrus psihic după această condamnare, nu a mai produs nimic ştiinţific, iar apoi, doi ani mai tâziu, în 1954, s-a sinucis. Avea numai 41 de ani.

Continuarea articolului pe www.stiintaazi.ro

×