x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul Japoniei a decis extinderea zonei de evacuare din zona Fukushima

Guvernul Japoniei a decis extinderea zonei de evacuare din zona Fukushima

11 Apr 2011   •   19:45

Cutremurul produs luni dimineaţă în estul Japoniei a dus la decizia guvernului de la Tokyo de extindere a zonei de evacuare din preajma centralei nucleare de la Fukushima de la 20 de kilometri, cât este în prezent, la 30 de kilometri. Anterior, experţii americani recomandau evacuarea populaţiei pe o rază de 80 de kilometri.

 

Cutremurul de luni a avut o magnitudine de 6,6 grade pe scara Richter şi a provocat decesul unei persoane. De asemenea, 220.000 de gospodării au rămas fără curent electric, iar traficul pe aeroportul din Tokyo, acolo unde seismul a fost resimţit destul de puternic, a fost sistat pentru câteva ore.

 

Purtătorul de cuvânt al premierului nipon, Yukio Edano, a declarat că primii evacuaţi vor fi copiii, gravidele şi persoanele spitalizate, anunţând că extinderea zonei de evacuare este “recomandabilă”, chiar dacă “nu există un risc imediat”.

×
Subiecte în articol: cutremur evacuare fukushima