x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul rus majoreaza TVA şi vârsta de pensionare

Guvernul rus majoreaza TVA şi vârsta de pensionare

14 Iun 2018   •   15:15
Guvernul rus majoreaza TVA şi vârsta de pensionare

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a propus joi majorarea vârstei de pensionare, la 65 de ani pentru bărbaţi şi la 63 de ani pentru femei, aceasta urmând să fie prima majorare din ultimii 90 de ani.

 

"Propunem o perioadă relativ lungă de tranziţie. Începând din 2019, propunem majorări treptate pentru a ajunge la o vârstă de pensionare de 65 de ani pentru bărbaţi în 2028 şi la 63 de ani pentru femei în 2034", a declarat Dmitri Medvedev cu ocazia unui consiliu de miniştrii. Această reformă "ne va permite să dispunem de mijloacele suplimentare pentru a majora pensiile peste nivelul inflaţiei", a adăugat Medvedev.

Creşterea vârstei de pensionare va fi însoţită de o altă măsură potenţial dureroasă pentru puterea de cumpărare, majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA), de la 18% la 20%, începând din 2019.

O moştenire a fostei URSS, vârsta de pensionare în Rusia a rămas nemodificată din 1932 la 55 de ani pentru femei şi 60 de ani pentru bărbaţi. În prezent aceasta este una din cele mai scăzute vârste de pensionare din lume. În plus, până la 30% dintre ruşi se pot pensiona mai repede decât vârsta oficială, graţie unor regimuri speciale de care beneficiază numeroase categorii. Cu toate acestea, având în vedere declinul demografic, sistemul de pensionare reprezintă o povară pentru bugetul federal în pofida nivelului scăzut al pensiei medii (câteva sute de euro).

Într-o ţară în care numeroşi pensionari au probleme în a-şi acoperi nevoile, această reformă a vârstei de pensionare se anunţă a fi una delicată. Vladimir Putin a recunoscut în repetate rânduri că o astfel de reformă este necesară, dar a subliniat că nu a venit încă momentul pentru reformă. AGERPRES

×