x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hackerii ISIS AMENINŢĂ familia prezidenţială americană! MESAJUL ŞOCANT trimis lui Michelle Obama

Hackerii ISIS AMENINŢĂ familia prezidenţială americană! MESAJUL ŞOCANT trimis lui Michelle Obama

11 Feb 2015   •   08:16
Hackerii ISIS AMENINŢĂ familia prezidenţială americană! MESAJUL ŞOCANT trimis lui Michelle Obama

Poliția americană a lansat o anchetă asupra piratării contului de Twitter al revistei Newsweek, pe care hackerii, care susțin că sunt afiliați grupării Statul Islamic, i-au amenințat pe președintele Barack Obama, pe soția și fiicele sale, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres. "FBI efectuează o anchetă" asupra acestui atac, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, în cadrul briefingului de presă cotidian.

Pirații care se autointitulează "Califatul cibernetic" au postat mesajul "Je suIS IS", acronimul în engleză al grupării Statul Islamic (SI), referire la sloganul "Je suis Charlie", apărut după atentatul terorist de la sediul ziarului satiric Charlie Hebdo, din ianuarie.

Într-un alt mesaj, pirații scriu: "Un Sf. Valentin sângeros Michelle Obama! Vă vom supraveghea pe dvs., fetele și soțul dvs.!"

De asemenea, ei au difuzat imagini, despre care susțin că sunt confidențiale, care provin de la Academia de instruire pentru investigații în domeniul apărării cibernetice și de la Pentagon.

Intruziunea a fost una de scurtă durată, întrucât câteva minute mai târziu Newsweek a preluat din nou controlul asupra contului său și a confirmat piratarea acestuia. Pare a fi vorba despre același grup de pirați care a piratat recent contul de Twitter al Comandamentului armatei american pentru Orientul Mijlociu (Centcom), precum și pe cel cântăreței americane Taylor Swift, potrivit Newsweek.

"În aceste ultime luni, mai multe media și instituții importante au fost compromise sau cel puțin sistemele lor informatice", a reamintit Josh Earnest. Susținătorii președintelui sirian Bashar al-Assad au piratat în ianuarie, în numele Armatei electronice siriene, site-ul cotidianului francez Le Monde, după ce au procedat similar în 2013 cu site-urile New York Times și contul Twitter al AFP.

"Asta ne reamintește cât de important este ca Congresul să legifereze în materie de securitate cibernetică, după cum a subliniat președintele luna trecută, și ca să existe lucruri de bun simț pe care le putem face pentru a-i proteja mai bine pe americani și a răspunde mai bine acestor incidente când ele se produc", a adăugat el.

SUA au anunțat marți înființarea unui centru de analiză a amenințărilor cibernetice, menit să alerteze diferitele ramuri ale guvernului asupra riscurilor de gen. Acesta va fi construit după modelul Centrul național de luptă împotriva terorismului, creat după atentatele de la 11 septembrie.

×