x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Haga cere derogare temporară de la sancțiunile UE împotriva Rusiei

Haga cere derogare temporară de la sancțiunile UE împotriva Rusiei

26 Aug 2022   •   15:45
Haga cere derogare temporară de la sancțiunile UE împotriva Rusiei

Municipalitatea orașului Haga, din Olanda, a anunțat că va cere o derogare temporară de la sancțiunile UE împotriva Rusiei, în timp ce se străduiește să găsească un nou furnizor de gaze care să înlocuiască Gazprom.

Totodată, aceasta a transmis că a organizat o licitație la nivelul UE în lunile iunie și iulie, dar nu a reușit să atragă nicio ofertă din partea potențialilor furnizori, relatează Reuters.

„Vom solicita o derogare pentru acordul nostru actual până la 1 ianuarie 2023 pentru a garanta siguranța aprovizionării și pentru a facilita negocierile”, a arătat consilierul municipal Saskia Bruines, îmntr-o scrisoare. Ea a precizat că este optimistă în privința acordării derogării deoarece a fost îndeplinită condiția de a organiza o licitație în timp util, fără un rezultat pozitiv.

Cu toate acestea, orice nou contract care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2023, ar fi semnificativ mai costisitor decât actualul acord al orașului cu Gazprom.

Comisia Europeană nu a comentat situația. 

 

 

×
Subiecte în articol: haga sanctiuni Rusia