x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Haiducie, haiducie, ochii pirateriei vor să te vadă!

Haiducie, haiducie, ochii pirateriei vor să te vadă!

02 Feb 2010   •   00:00

Pentru că şi piraţii somalezi sunt oameni, ei n-au putut rămâne indiferenţi în faţa suferinţei victimelor cutremurului din Haiti.

Ei au anunţat, printr-un "purtător de cuvânt" (post intrat recent, pare-se, în nomenclatorul pirateriei), că au de gând să doneze o parte din prada obţinută în ultimii doi ani pentru ajutorarea haitienilor, transmite agenţia Matriz del Sur. "America şi Europa nu au autoritatea morală de a controla ajutoarele umanitare. Ei sunt, de fapt, adevăraţii piraţi", a declarat reprezentantul tâlharilor.

Se estimează că suma obţinută în ultimii doi ani prin încasarea răscumpărărilor pentru ambarcaţiunile răpite se ridică la peste 150 de milioane de dolari.  

×
Subiecte în articol: externe