x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Haos la Rio de Janeiro. Armata încearcă să preia controlul asupra statului

Haos la Rio de Janeiro. Armata încearcă să preia controlul asupra statului

16 Feb 2018   •   18:26
Haos la Rio de Janeiro. Armata încearcă să preia controlul asupra statului

Armata braziliană se va ocupa de combaterea criminalităţii în statul Rio de Janeiro, căzut pradă unei intensificări a violenţelor în faţa căreia autorităţile locale par depăşite, relatează vineri AFP. 

Preşedintele brazilian Michel Temer a semnat vineri după-amiaza un decret în acest sens prin care armata va prelua controlul tuturor operaţiunilor de securitate şi asupra poliţiei. Este pentru prima dată când se ia o astfel de decizie după sfârşitul dictaturii militare, în 1985. 

"Crima organizată aproape că a preluat controlul în statul Rio. (...) Iau măsuri extreme pentru că circumstanţele o cer. Guvernul va răspunde dur şi ferm, adoptând toate măsurile necesare pentru a eradica crima organizată", a dat asigurări şeful statului, în cadrul ceremoniei oficial de semnare. 

Potrivit presei, misiunea armatei se va prelungi până la finalul mandatului preşedintelui Temer, la 31 decembrie anul curent. 

Decizia a fost luată după ce carnavalul de la Rio din acest an a fost marcat de numeroase cazuri de agresiuni şi furturi cu uz de armă. Ministrul brazilian al apărării, Raul Jungmann, a calificat miercuri drept "inadmisibile şi inacceptabile" scenele de violenţă din cursul celebrului carnaval. 

Guvernatorul din Rio, Luiz Fernando Pezao, şi-a făcut "mea culpa", afirmând că "au fost greşeli în primele două zile şi apoi patrulele au fost întărite". "Dar cred că am făcut o greşeală", a recunoscut acesta miercuri, adăugând: "Nu am fost pregătiţi". 

Poliţia s-a dovedit incapabilă să controleze situaţia din Rio, care a degenerat la un an de la Jocurile Olimpice, dar mai ales în ultimele luni. În iulie anul trecut, guvernul federal brazilian a trimis în stat 8500 de militari cu rol de întărire a forţelor de ordine, dar fără efecte notabile. În acelaşi timp, raziile din favele nu au fost suficiente pentru a eradica violenţa impusă de bandele de traficanţi de droguri. 

Rio a mai recurs la asistenţa forţelor armate pentru evenimente de anvergură, în special sportive, dar pe o durată scurtă. 

Decretul prezidenţial va trebui aprobat şi de Parlament, în următoarele zece zile.AGERPRES

×
Subiecte în articol: rio de janeiro