• corespondenta din Londra
Am ajuns la Londra vineri dimineata si prima imagine de la iesirea din Aeroportul Luton a fost prezenta a doua masini ale Politiei, fapt neobisnuit pana acum. In cosmopolita metropola, viata a revenit la normal, inclusiv in zonele cele mai afectate de dezlantuirea de acum cateva zile a celor numiti 'England Riots', 'riot' fiind termenul general uzitat pentru descrierea persoanelor care distrug, talharesc, incendiaza, sau, intr-un cuvant, sunt certate cu legea. Londra adevarata, asa cum este ea numita de oamenii corecti si cinstiti, nu seamana nicidecum cu imaginile terifiante care au zguduit lumea. In furnicarul londonez, toata lumea isi vede de treaba, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Lumea e zambitoare, pe iarba parcurilor se mananca ca la picnic, ba chiar se mai si doarme, iar singurele aspecte care te fac sa banuiesti ca totusi s-a intamplat ceva, daca prin absurd nu ai fi stiut ce a fost, sunt legate de prezenta in numar mare a politistilor. Peste tot in oras misuna un numar impresionant de politisti, grupati in echipaje pedestre de cate doi sau patru, inarmati pana-n dinti. Spatiul aerian al Londrei este survolat in permanenta de elicoptere ale Politiei Metropolitane, in asa fel incat sa nu se mai repete incidentele sangeroase din zilele trecute.
Reactie contra Guvernului
'Sincer sa fiu, nu am vazut niciodata asa ceva de cand locuiesc in Londra, de opt ani. A fost ca un vis urat pentru cei mai multi dintre englezi, pentru ca aici se clameaza tot timpul si prin toate mijloacele civilizatia. Problema cea mai mare a incidentelor care au avut loc aici a fost ca nebunia a fost declansata de localnici, de englezi sadea, nu de imigranti sau de altii veniti de nu stiu unde. Toata lumea a reactionat cu intarziere, de la Politie la societatea civila, si de la Guvern la populatie, pentru ca aici asa e lumea, mai indiferenta. Nu intereseaza pe nimeni ce fac altii, mai ales daca nu se intampla ceva rau in jurul tau', imi povesteste Andrei Ionescu, un roman care locuieste la Londra. El este de parere ca evenimentele barbare petrecute in capitala Marii Britanii, extinse apoi in numeroase alte orase mai mari sau mai mici, sunt cauzate de starea sociala precara a englezilor, confruntati cu o lunga perioada de recesiune si cu lipsa locurilor de munca.
'Manifestarile violente au aparut pe fondul lipsurilor cu care se confrunta englezii, in special tinerii, deoarece multi dintre ei nu au efectiv din ce trai de azi pe maine. A fost vorba despre o reactie contra Guvernului Cameron, daca vreti, pentru ca s-a dovedit incapabil pana acum sa rezolve cele mai acute probleme ale oamenilor, intr-o tara in care inflatia a scapat de sub control', spune Andrei.
Pe de alta parte, autoritatile britanice incearca sa abata atentia opiniei publice de la adevaratul si fundamentalul motiv al violentelor inregistrate saptamana trecuta, la Londra, Manchester, Birmingham si in alte orase. 'Nimeni nu este de acord cu barbariile, cu jafurile, incendierile si distrugerile generale care au avut loc, acestea sunt de condamnat. Motivul fundamental al manifestarilor violente nu a fost nici uciderea acelui tata cu patru copii din zona Tottenham, nici ca tinerii mascati au furat televizoare si jocuri video pentru a se distra. Motivul este acela ca tinerii au jefuit, au furat si au batut pe oricine le-a stat in cale, pentru ca nu au ce sa manance, asta-i realitatea cruda.
Nici vorba de faptul ca au furat televizoare si jocuri pentru a se distra, asa cum au incercat autoritatile sa sugereze. In realitate, acesti tineri englezi nu sunt bagati in seama de nimeni, iar atunci s-au gandit ca este cel mai bun prilej pentru a atrage atentia asupra situatiei dramatice cu care se confrunta de ani buni, repectiv cu lipsa locurilor de munca si a unei perspective. Ei nu au jefuit magazinele decat in scopul de a vinde ce au furat si a-si cumpara astfel mancare', a mai explicat Andrei.
Dati afara din locuintele de stat
Reactia autoritatilor britanice a fost cumplita pentru cei vinovati, in majoritate cetateni englezi de culoare si aflati sub limita saraciei. Guvernul a decis ca toate familiile care au avut vreun membru implicat in evenimentele sangeroase si care locuiau in locuinte de stat sa fie evacuate. Adica toata familia a platit pentru ca un fiu, frate sau nepot a participat la jafurile si distrugerile respective. Interventia Guvernului a fost pozitiva oprind barbariile, retinandu-i si arestandu-i pe cei implicati, insa pedepsirea unor familii intregi este considerata de opinia publica londoneza ca fiind o masura exagerat de dura. 'Nu poti sa dai afara din casele de la stat familii intregi pentru ca la acea adresa locuieste si cate o persoana implicata in cele intamplate. Aceasta decizie va face lucrurile sa se inrautateasca, nu rezolva problema acelor oameni nici macar pentru moment', explica Mihaela Elisabeta, o alta romanca avand multi ani de domiciliu la Londra.
Un alt aspect comentat pe toate fetele de o parte a populatiei renumitei metropole engleze este legat de faptul ca Marea Britanie este, ca orice tara mare, capabila de a-si rezolva singura problemele, fara a fi nevoie de interventii din afara, asa cum se intampla in cazurile altor tari. Se comenteaza, spre exemplu, ca daca in tarile din Africa – Libia de pilda – sau Iran s-ar fi derulat asemenea evenimente de genul oameilor dati afara din case, imediat ar fi intervenit Barack Obama si David Cameron si ar fi reclamat la ONU abuzurile autoritatilor autohtone fata de propriul lor popor. 'Daca presedintele Iranului ar fi dat oamenii afara din casa, toata opinia publica mondiala s-ar fi inflamat. In Anglia insa nu poate exista asa ceva! Aici englezii au furat pentru bani de mancare. Acei tineri nu sunt ascultati de nimeni, viitorul lor este in ceata si au tras un semnal de alarma. Din pacate, acum sufera alte sute si mii de oameni nevinovati', afirma romanca.
Banul dezbina si inraieste
Intre timp, Politia a operat mai mult de 1.300 de arestari, iar peste 700 de oameni dintre cei care au participat la revolte au fost deja judecati si arestati. Televiziunile britanice continua sa prezinte cazul acelui tanar student malaiezian, care, dupa ce a fost batut de manifestanti, a fost si jefuit de tot ce avea asupra sa, mesajul fiind unul de intoleranta pentru cazul in care se vor repeta astfel de fapte. 'Este timpul pentru toleranta zero fata de crimele de strada care au avut loc si care au degradat considerabil imaginea Marii Britanii', a spus duminica premierul David Cameron. In cele din urma, londonezii sustin ca ceea ce au facut huliganii pe strazi este la fel de rau pentru Marea Britanie precum activitatea bancherilor, adica si huliganii, si bancherii nu au dovedit ca au respect pentru tara. 'Ceea ce au facut bancherii in ultima perioada este la fel de rau ca si actiunile de violenta din strada. Aceasta este concluzia multor oameni de aici. Bancherii nu trebuie sa mai afunde Marea Britanie in datorii, iar tinerii nu trebuie sa mai distruga tara. Ideea este ca statul trebuie sa instaureze mai multe legi si reguli pentru bancheri si sistemul bancar, iar pentru tineri sa acorde mai mult ajutor si sa le gaseasca locuri de munca', a conchis Mihaela Elisabeta.