x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Învestirea mult-aşteptatului

Învestirea mult-aşteptatului

de Mihaela Biliovschi    |    18 Ian 2009   •   00:00
Învestirea mult-aşteptatului

WASHINGTON  •  "CEL MAI MARE EVENIMENT DIN LUME"
Ziua cea mare se apropie: 20 ianuarie. Momentul învestirii primului preşedinte american provenit dintr-un imigrant african-american, Barack Obama, transformă Washington DC într-o junglă cum nu s-a mai văzut în lume.



Cei care locuim în zona Washington DC am fost avertizaţi că va ploua cu turişti, că va viscoli şi că va fi un frig de nesuportat. Şoselele şi podurile vor fi interzise pentru accesul pietonal, Washingtonul devenind o insulă izolată, invadată de milioane de curioşi. Serviciile secrete au făcut tot posibilul de a-i convinge pe oameni să-şi lase autovehiculele personale acasă, să le înlocuiască fie cu mersul pe jos, fie cu bicicleta, cu metroul sau cu autobuzul. Cei care nu înţeleg de vorbă bună riscă să fie blocaţi în trafic ore la rând sau pur şi simplu să-şi abandoneze maşina în mijlocul drumului. Taxiurile vor fi ultima speranţă, acestea primind acces în "zona interzisă" desemnată de autorităţile Securităţii.

PREMIERA. "Va fi cel mai mare eveniment din toată lumea", a spus Joseph Persichini, oficial FBI citat de Washington Post. Capitala naţiunii nu s-a mai confruntat vreodată cu o astfel de provocare şi nici un alt eveniment din istoria Americii n-a atras atenţia lumii aşa cum a făcut-o Barack Obama.

Unii analişti apreciază că ne putem aştepta chiar şi la 4 milioane de vizitatori în perioada 16-21 ianuarie. Alţii, mai realişti, spun că doar 2 milioane de suflete vor lua cu asalt capitala naţiunii. Am spus "doar"? Când e vorba de Barack Obama, aşteptările sunt gigantice. FBI a mai anunţat că Biroul nu a înregistrat nici o ameninţare "reală" de atac asupra preşedintelui ales Barack Obama.

VINERI SEARĂ – PUSTIU. 
Schimbările de decor sunt aparente: staţiile de metrou sunt "populate" cu zeci de toalete portabile, pentru a face faţă nevoilor urgente. În toată capitala au fost montate aproximativ 5.000 de veceuri. Pliante cu instrucţiuni privind transportul în comun în ziua inaugurării şi calendarul evenimentului stau atârnate în fiecare stand metalic. Clădirile sunt îmbrăcate în steagul american, iar marile hoteluri s-au aprins ca brazii în Ajun.

CALMUL DINAINTEA ... URAGANULUI. 
Străzile sunt încă pustii – ciudat de pustii. Fie că frigul i-a ţinut în camerele hotelurilor pe fanii viitorului preşedinte, fie n-au sosit încă. În restaurante nu-i văd, în magazine nici atât, în faţă la marele magazin Macy’s zăresc doar trei adolescente care mi-au atras atenţia prin ţipătul lor piţigăiat. Nici semn de Obama – sau cu Obama. Nu vânzători de tricouri, şepci sau umbrele cu Obama. Dar să nu mint, am întâlnit un singur purtător de "Obama". Omul – îmbrăcat în trei jachete, atârnă un calendar pe 2009 şi câteva fotografii ale familiei Obama. Un dolar bucata am plătit mai mult din milă şi drept recompensă că a stat la pozat.

WASHINGTONIENII SE PREGĂTESC DE IMPACT.
Aissitou, o senegaleză care predă franceza la Institutul de Servicii Externe, va sta acasă toate zilele inaugurării. "Îmi cumpăr de mâncare pe o săptămână, mă aşez în faţa televizorului, la cald în casa mea, şi nu deschid uşa nici măcar să iau aer", a spus femeia în mod serios. Ca ea procedează mii de alţi rezidenţi din Washington DC. Forţele Poliţiei s-au concentrat pe Capitală, iar zonele limitrofe au rămas fără acoperire. Hoţii de buzunar şi bandiţii de cartier sunt mai activi ca niciodată, iar washingtonienii spun că vor rămâne în casele lor în ziua Inaugurării, să-şi păzească proprietatea.

Rebecca, o tânără însărcinată în luna a şaptea, are bilete la Inaugurare. Soţul ei provine dintr-o familie de politiceni din Chicago. Amândoi sunt democraţi pursânge, iar un asemenea eveniment în istoria Partidului Democrat – şi a Americii – face dificilă decizia de "a pleca sau de a nu pleca". Nu doar expunerea prelungită la frig o sperie pe femeie, ci şi milioanele de oameni care vor fi prezenţi. Biletele de participare la ceremonia Inaugurării s-au dat ca pâinea caldă, evaporate în câteva secunde. Desigur, pentru cei care nu şi-au găsit bilet, dar se hotărăsc în ultimul moment că vor să participe la eveniment, şansele nu sunt pierdute. Pentru aproximativ 7-8 mii de dolari se poate rezolva. Chiar zilele trecute unul din ziarele locale publica un articol din care am aflat cum un cetăţean a "primit" un bilet la Inaugurare de la cineva din interiorul clădirii Capitoliului. Afară, pe treptele îngheţate, îl aştepta "cumpărătorul". Omul a încercat să vândă biletul pe 7.500 de dolari.

×
Subiecte în articol: externe obama