x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Idolii români ai lui Arafat

Idolii români ai lui Arafat

de Sînziana Stancu    |    21 Ian 2010   •   00:00

Fostul lider palestinian Yasser Arafat i-a avut ca "idoli" pe Nicolae Ceauşescu şi pe fostul şef al spionajului comunist, generalul Mihai Pacepa.

Ceauşescu şi Pacepa au fost mentorii operaţiunilor secrete întreprinse de fostul lider al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), iar Bucureştiul, locul în care Arafat se simţea în deplină siguranţă şi unde "îşi satisfăcea obiceiurile sexuale ciudate", dezvăluie publicaţia israeliană Debka File, citând din arhiva secretă a fostului lider palestinian.

Arafat a deprins de la Ceauşescu şi Pacepa cum tainele liderilor mondiali se pot transforma într-o imensă sursă de putere politică. Prin intermediul serviciilor palestiniene de spionaj, Arafat a cules ani de-a rândul preţioase date nu numai despre personalităţile palestiniene, israeliene şi musulmane, ci şi despre importante figuri internaţionale din diferite domenii, între care unele ocupă şi astăzi poziţii oficiale şi influente. Ca să-şi promoveze Mişcarea pentru Eliberarea Palestinei, în anii '60, el iniţiază deturnări de avioane, în paralel cu alte acţiuni teroriste violente.

El a fost şi cel care a inspirat atentatele sinucigaşe. Arhivele sale personale, din care Debka Files a obţinut aceste informaţii, se află încă în Tunisia, ţara în care se exilase Arafat, primul preşedinte palestinian.

×
Subiecte în articol: externe