Barak Obama a străns mai mulţi bani decăt contracandidata sa democrată, Hillary Clinton, insă aceasta are un as in mănecă: fostul preşedinte Bill Clinton, a cărui carismă a rămas la un nivel ridicat.
Abilităţile de om politic ale fostului preşedinte american Bill Clinton sunt cea mai puternică armă pe care Hiilary o poate arunca in cursă, impotriva rivalului Barak Obama, pentru a căştiga dreptul de a reprezenta in 2008 Partidul Democrat, la alegerile pentru cea mai inaltă funcţie din Statele Unite. Bill Clinton se bucură de respectul pe care orice american il arată foştilor preşedinţi şi multă lume işi aminteşte cu plăcere de cei opt ani petrecuţi de acesta la Casa Albă. Pe de altă parte, prezenţa sa in campanie ar asigura stafului republican destulă muniţie pentru a o bombarda pe Hillary. Dosarul SexGate, cănd Bill fuma trabuce in compania stagiarelor de la Casa Albă care ii ofereau partide de sex oral in Biroul Oval, vor fi cu siguranţă preferate de către republicani, mai ales că in SUA există tradiţia campaniilor murdare.
ROL INGRAT. Pănă la intrarea in cursa electorală a lui Barak Obama, Hillary părea că nu va avea un rival pe măsură in campania internă. Analiştii susţineau că Bill ar urma să intre in campanie abia cănd Hillary s-ar confrunta cu rivalul republican. Ultimele date au dat insă peste cap acest calcule, astfel că strategii lui Hillary incearcă să-l implice pe Bill incă din această fază. "Hillary Clinton trebuie să căştige mai intăi alegerile interne, iar Bill o poate ajuta să facă acest lucru", afirmă analistul Jogn Zogby, care atenţionează că Obama este o nucă destul de tare. Marea problemă rămăne insă faptul că Bill va pune in umbră toate calităţile lui Hillary. "Cănd Bill şi Hillary intră intr-o cameră, dacă el nu este atent, atunci va absorbi tot capitalul politic, in detrimentul lui Hillary", atenţionează James Thurber de la Universitatea Americană.