Băncile de stat din Egipt vor redeschide miercuri bancomatele, pentru a permite pensionarilor şi angajaţilor din sectorul de stat să-şi retrage pensiile şi salariile, a anunţat noul ministru de Finanţe Samir Radwan, citat de AP, preluată de Agerpres.
Egiptenii au resimţit situaţia de încordare, protestele împotriva regimului Mubarak extinzându-se în toată ţara. Sistemul bancar din Egipt este de două săptămâni aproape blocat.Retragerile vor fi limitate 1.000 de lire egiptene ($171) pe zi, a afirmat Radwan, citat de televiziunea de stat. Unele bancomate au fost jefuite şi multe au fost închise.
Samir Radwan a precizat că bancomatele la Banca Naţională din Egipt, Banca Misr şi Banca din Cairo vor fi deschise pentru retrageri limitate, ca şi cele de la Housing and Development Bank, la care Guvernul egiptean este acţionar.
Citește pe Antena3.ro