x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În era inflaţiei, începutul de an şcolar este mai scump şi pentru familii, şi pentru şcoli

În era inflaţiei, începutul de an şcolar este mai scump şi pentru familii, şi pentru şcoli

30 Aug 2022   •   08:40
În era inflaţiei, începutul de an şcolar este mai scump şi pentru familii, şi pentru şcoli

Aflaţi deja sub presiunea crescândă a scumpirii dramatice a alimentelor şi carburanţilor, părinţii se confruntă acum cu costuri mai mari legate de începutul de an şcolar.

În Polonia, peste 70% din rechi­zitele şcolare s-au scumpit, potrivit Warsaw Business Journal.

Un sondaj realizat de UCE Research şi Hiper-Com Poland rele­vă că dintre produsele care s-au scum­pit, două categorii pot fi identi­ficate: articolele bazate pe materiale sintetice şi cele pe bază de hârtie.

„Unul dintre cei mai mari pro­ducători de materiale plastice este China şi din 2020 se înregistrează o creştere acelerată a costurilor logis­tice. În plus, producţia acestora necesită un volum ridicat de energie, care se scumpeşte. Preţul hârtiei, între timp, creşte constant de mulţi ani. În plus, condiţiile economice şi politice actuale au dus la aproape o dublare a acestuia la începutul anului curent“, arată Julita Pryzmont de la Hiper-Com Poland.

În Ungaria, costul hainelor noi reprezintă cea mai mare povară pentru bugetul familiilor, relatează Budapest Business Journal. Din punct de vedere al finanţării, familiile se bazează în principal pe veniturile lunare proprii, însă unele în împrumută în perioada începutului de an şcolar.

În cadrul unui sondaj realizat recent de Hungarian Bankholding, 65% dintre participanţi au indicat că hainele şi încălţămintea reprezintă cele mai semnificative cheltuieli pentru familii, urmate de rechizite şi mai apoi finanţarea activităţilor de după şcoală, cum ar fi activităţile sportive şi lecţiile suplimentare.

Tot în Ungaria, un liceu a cerut ajutor financiar părinţilor pentru a-şi putea plăti utilităţile, scrie Daily News Hungary. Şcoala cere părin­ţilor o sumă unică de 101.302 forinţi (248,5 euro).

Între timp, părinţii spanioli au în faţă cele mai mari cheltuieli de în­ceput de an şcolar din ultimii cinci ani în 2022, notează Euractiv.

Din cauza inflaţiei, familiile vor plăti 405 euro pe elev în medie în acest an, cu 4,7% mai mult decât anul trecut, aceasta fiind cea mai semnificativă creştere anuală din ultimii cinci ani. Preţul rechizitelor a crescut cu 8% faţă de 2021. Creşterea ar fi şi mai mare în lipsa eforturilor şcolilor publice, care decid ce cărţi trebuie să cumpere părinţii, alegându-le pe cele mai ieftine.

În Belgia, rechizitele s-au scumpit cu 40% în acest an, potrivit Brussels Times.

Preţul rechizitelor de bază a urcat dramatic în ultimele luni din cauza inflaţiei record şi impactului războiului din Ucraina.

În SUA, numărul părinţilor care-şi permit cumpărăturile de început de an şcolar fără probleme a scăzut semnificativ din cauza inflaţiei şi retragerii stimulentelor acordate în timpul pandemiei, scrie USA Today.

Suma medie cheltuită pe copil a crescut cu 8%, până la 661 dolari faţă de 2021 şi cu 27% faţă de 2019. Un sondaj recent arată că 42% dintre părinţii cu copii la şcoală plănuiesc să se împrumute pentru a-şi acoperi cheltuielile de început de an şcolar.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: an scolar