x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Italia, părinţii care îşi încurajează copiii să fie vegani ar putea face închisoare

În Italia, părinţii care îşi încurajează copiii să fie vegani ar putea face închisoare

11 Aug 2016   •   15:02
În Italia, părinţii care îşi încurajează copiii să fie vegani ar putea face închisoare

Părinţii din Italia ar putea primi pedeapsa cu închisoarea dacă îşi îndeamnă copiii să devină vegani, arată BBC. Potrivit unui proiect de lege iniţiat de partidul politic conservator PDL - Forza Italia, alimentaţia vegană, din care sunt excluse toate produsele de origine animală, este considerată ''un comportament iresponsabil şi periculos'', iar dacă adulţii îşi hrănesc astfel copiii pot sta chiar şi patru ani în spatele gratiilor după cum scrie şi Reuters.

Iniţiatoarea proiectului de lege este parlamentarul Elvira Savino. Aceasta susţine că s-a inspirat de la cazurile de minori din Italia care au ajuns malnutriţi din cauza acestei alimentaţii pe care o consideră deficientă în fier, zinc şi alte vitamine esenţiale celor mici.

"Nu am nimic împotriva veganilor sau veganismului atât timp cât este o decizie a adulţilor'', a declarat ea, miercuri, într-un interviu acordat Reuters. ''Mi se pare absurd că unor părinţi li se permite să îşi impună voinţa în acest sens copiilor lor, într-un mod aproape fanatic, religios, de multe ori fără cunoştinţe ştiinţifice sau medicale corespunzătoare''.

Veganismul a luat amploare în ultimii ani, iar în Marea Britanie, s-a răspândit cu 360 la sută în rândul populaţiei, din 2006, mai arată BBC care precizează că Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din această ţară nu consideră că acest curent este contraindicat copiilor, însă a emis recomandări cu privire la alimentaţia sănătoasă a acestora.

AGERPRES

×