x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Spania și Finlanda au loc ceremonii de comemorare în memoria victimelor atentatelor teroriste

În Spania și Finlanda au loc ceremonii de comemorare în memoria victimelor atentatelor teroriste

20 Aug 2017   •   15:20
În Spania și Finlanda au loc ceremonii de comemorare în memoria victimelor atentatelor teroriste

 La bazilica Sagrada Familia din Barcelona are loc o ceremonie în memoria victimelor atentatelor sângeroase comise joi în Spania, în timp ancheta se focalizează pe un imam suspectat că ar fi radicalizat tinerii care au comis atentatul, relatează AFP. 

Regele Spaniei Felipe al VI-lea, şeful guvernului spaniol Mariano Rajoy şi şeful executivului din Catalonia Carles Puigdemont participă la ceremonie. 

Deşi ministrul spaniol de interne Juan Ignacio Zoido a anunţat că celula care a comis atentatele 'a fost 'desfiinţată', poliţia îl caută încă pe Younčs Abouyaaqoub, un marocan în vârstă de 22 de ani. El este suspectat că ar fi condus camioneta care a lovit zeci de pietoni joi la Barcelona, făcând cel puţin 14 morţi şi peste 100 de răniţi. 

Poliţiştii au efectuat sâmbătă controale rutiere în Catalonia. Pentru anchetatori Abdelbaki As Satty, un imam din oraşul Ripoll, în nordul Cataloniei, pare să fie cel care a radicalizat 12 tineri care au comis cele două atentate la Barcelona şi Cambrils. 

În Finlanda a fost ţinut de asemenea un minut de reculegere în memoria victimelor atacului care s-a soldat vineri cu doi morţi şi opt răniţi în centrul oraşului Turku, port în sud-vestul ţării. 

Premierul finlandez Juha Sipila a cerut să fie ţinut un minut de reculegere pe întreg teritoriul ţării, la o zi de la atacul calificat drept ucidere şi tentativă de ucidere 'cu intenţie teroristă' de către poliţie şi care ar fi o premieră în Finlanda dacă se confirmă aceste ipoteze. 

Două persoane au fost ucise şi alte şase rănite după ce au fost înjunghiate vineri în oraşul finlandez Turku de un individ ce pare a fi un imigrant, a anunţat poliţia locală la o conferinţă de presă.

AGERPRES

×