x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendii în California: Peste 8.500 de pompieri au fost mobilizați să lupte cu flăcările

Incendii în California: Peste 8.500 de pompieri au fost mobilizați să lupte cu flăcările

18 Dec 2017   •   21:15
Incendii în California: Peste 8.500 de pompieri au fost mobilizați să lupte cu flăcările

Pompierii care luptă cu flăcările ce au făcut ravagii în ultimele două săptămâni în California provocând două decese şi mistuind o regiune care măsoară aproape o treime din suprafaţa statului Rhode Island au fost ajutaţi în timpul nopţii de duminică de vântul care a slăbit în intensitate, au informat luni autorităţile citate de Reuters.


După ce incendiul Thomas, unul dintre cele mai puternice şi totodată cel mai distructiv înregistrat vreodată în California, a carbonizat în acest weekend o parte importantă a dealurilor şi munţilor din comitatul Ventura, pompierii se aşteaptă la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice pentru a câştiga lupta cu flăcărilor săptămâna aceasta.

Atât Thomas cât şi alte incendii de vegetaţie de mai mică amploare au fost alimentate de vântul puternic şi susţinut numit "Santa Ana", ce a bătut dinspre deşertul californian din est, însă Serviciul naţional de meteorologie a anunţat că acest fenomen va scădea în intensitate în următoarele două zile.

''Vitezele vântului prognozate, temperaturile în scădere şi creşterea umidităţii relative vor fi favorabile eforturilor pompierilor'', a anunţat într-un comunicat Departamentul Forestier şi de Pază împotriva Incendiilor din California.

Până în prima parte a zilei de luni, circa 8.500 de pompieri reuşiseră să izoleze 45% din incendiul izbucnit la 4 decembrie, care a mistuit 109.000 de hectare de-a lungul Coastei Pacificului, la nord-vest de Los Angeles.

Dimensiunea suprafeţei afectate de Thomas se apropie de cea carbonizată de incendiul Cedar, care a avut loc în 2003 în comitatul San Diego, cel mai mare incendiu de vegetaţie din istoria statului, care a ars 110.578 de hectare şi în urma căruia 15 persoane şi-au pierdut viaţa.

Incendiul Thomas a distrus peste 1.000 de clădiri şi a pus în pericol alte 18.000 de structuri.

Situat la mai puţin de 160 de kilometri de nord-vest de Los Angeles, acesta a determinat evacuarea a peste 104.000 de persoane şi închiderea mai multor şcoli şi căi de acces.

Ordinele de evacuare au fost suspendate duminică în mai multe regiuni din comitatele Ventura şi Santa Barbara.

''Sperăm să fim acasă de Crăciun'', a declarat duminică Tim Ortiz, căpitanul Departamentul de pompieri din Bakersfield, la un centru recreaţional din Santa Barbara care funcţionează drept bază pentru peste 3.000 de pompieri.

În timpul unei procesiuni funerare organizate duminică, pompierii au adus un omagiu pompierului Cory Iverson, în vârstă de 32 de ani, care a pierit joi în urma inhalării fumului şi a arsurilor suferite în timp ce încerca să stingă flăcările din apropiere de Fillmore, în comitatul Ventura.

De asemenea, o femeie în vârstă de 70 de ani şi-a pierdut viaţa în oraşul Ventura după ce autoturismul în care se afla a fost cuprins de flăcări.

Lupta cu incendiul Thomas a costat până în prezent 130,9 milioane de dolari.

Cauza incendiului Thomas nu a fost încă stabilită, ancheta fiind în curs de desfăşurare.

Cinci dintre cele mai devastatoare 20 de incendii înregistrate vreodată în California au făcut ravagii în acest stat în 2017, conform Cal Fire. Peste 40 de persoane au murit în octombrie atunci când peste zece focare au devastat o parte din nordul viticol al acestui stat american, distrugând peste 10.000 de clădiri şi carbonizând peste 73.000 de hectare de vegetaţie.AGERPRES

×