x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu la Grenfell Tower: Pompierii admit că "nu cunosc" numărul total al dispăruţilor

Incendiu la Grenfell Tower: Pompierii admit că "nu cunosc" numărul total al dispăruţilor

15 Iun 2017   •   14:29
Incendiu la Grenfell Tower: Pompierii admit că "nu cunosc" numărul total al dispăruţilor

Brigada Pompierilor din Londra a recunoscut joi că "nu cunoaşte" numărul total al dispăruţilor în incendiul survenit în turnul rezidenţial Grenfell Tower din Londra, subliniind că nu speră să mai găsească supravieţuitori în clădire, relatează EFE. 

În incendiul declarat marţi în jurul orei 00.15 GMT, 12 persoane şi-au pierdut viaţa, iar 34 sunt spitalizate, din care 18 în stare critică, potrivit serviciilor de urgenţă. 

"Este tragic dar nu mai sperăm să găsim pe nimeni în viaţă. Din cauza gravităţii şi căldurii flăcărilor ar fi un adevărat miracol să mai găsim pe cineva în viaţă", a mărturisit comisarul brigăzii, Dany Cotton, în declaraţii acordate postului Sky. 

Cotton nu a putut da o cifră privind persoanele care ar fi putut fi prinse în clădire în timpul incendiului de la Grenfell Tower, un imobil de 24 de etaje cu 120 de apartamente în care se estimează că locuiau între 400 şi 600 de persoane. 

Potrivit lui Cotton, pompieri încă verifică etajele superioare şi se estimează că bilanţul morţilor va creşte. 

Pompierii au asigurat că au fost stinse complet flăcările în acest turn, unde incendiul s-a propagat cu repeziciune din motive încă necunoscute.
Potrivit mass-media, experţii pun sub semnul întrebării lucrările de reabilitare ale clădirii realizate în 2015, în care a fost folosită polietilenă, fapt ce ar explica rapiditatea cu care s-au extins flăcările.

Sursa: Agerpres

×