x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu lângă Corfu: A fost descoperit primul cadavru pe feribotul cuprins de flăcări

Incendiu lângă Corfu: A fost descoperit primul cadavru pe feribotul cuprins de flăcări

20 Feb 2022   •   20:03
Incendiu lângă Corfu: A fost descoperit primul cadavru pe feribotul cuprins de flăcări
Sursa foto: Hepta

Pompierii greci au recuperat cadavrul unui pasager dat dispărut de pe feribotul care a fost cuprins vineri de flăcări în apropierea insulei Corfu.

Potrivit Reuters, bărbatul mort a fost găsit duminică în cabina unui camion din cala navei. Acesta a suferit arsuri grave, a declarat un oficial al pompierilor.

Acesta este primul deces după ce vineri salvatorii au reușit să scoată în siguranță cel puțin 281 din cei 292 de pasageri și membri ai echipajului.

Duminică dimineața, un bărbat de 20 de ani a fost găsit în viață după ce a reușit să urce pe puntea feribotului.

Feribotul italian care transporta peste 290 de pasageri și membri ai echipajului, precum și peste 180 de mașini, a luat foc vineri, la trei ore după ce a părăsit portul Igoumenitsa din nord-vestul Greciei, cu destinația Brindisi, Italia.

(sursa: Mediafax)

×