x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Închisoare pentru părinţii care îşi forţează copiii să fie vegani

Închisoare pentru părinţii care îşi forţează copiii să fie vegani

10 Aug 2016   •   17:04
Închisoare pentru părinţii care îşi forţează copiii să fie vegani
Sursa foto: oksun70/Getty Images/iStockphoto

O iniţiativă legislativă înaintată în Parlamentul italian prevede pedepse de până la patru ani de închisoare pentru părinţii care impun o dietă vegană copiilor lor. Dieta vegană presupune renunţarea la orice produs de origine animală. Iniţiatoarea propunerii spune că măsura este necesară pentru protejarea sănătăţii copiilor. Aceasta a citat mai multe cazuri în care minorii au ajuns la spital în stare avansată de malnutriţie din cauza dietei impuse de părinţi.

Iniţiativa a fost înaintată în Parlamentul Italiei de deputata Elvira Savino, membră a partidului Forza Italia şi este îndreptată împotriva părinţilor care oferă copiilor lor o dietă "inadecvată". În forma actuală, pedeapsa pentru forţarea minorilor să adopte un stil alimentar vegan este de maximum patru ani de închisoare. Savino spune că nu are nicio obiecţie ca o persoană adultă, informată, să adopte dieta fără produse animale, însă, în cazul copiilor, pot apărea probleme. Potrivit deputatei, dieta vegană îi lipseşte pe copii de aportul necesar de fier, zinc şi alte vitamine importante pentru creştere, cauzând, în plus, probleme de ordin neurologic, anemie şi malnutriţie severă. “De mai mulţi ani s-a răspândit în Italia credinţa că o dietă vegetariană, inclusiv în forma ei rigidă de veganism, aduce beneficii pentru sănătate", se arată în textul iniţiativei legislative, care aduce apoi argumente care arată că dieta vegană este contraindicată copiilor. În ultima vreme au existat mai multe cazuri îndelung mediatizate, în Italia, în care copii subnutriţi au fost luaţi din grija părinţilor care le ofereau doar produse vegane. Cel mai devreme luna trecută, un băiat de 14 luni din Milano a ajuns la spital cu o deficienţă severă de calciu. Copilul era atât de slăbit încât cântărea cât un bebeluş de trei luni. În acest caz, un judecător a decis ca părinţii să fie decăzuţi din drepturi, considerând că dieta pe care i-o ofereau este "incompatibilă" cu vârsta minorului. Anul trecut, într-un caz similar, un alt judecător i-a ordonat unei mame vegane să-i gătească cel puţin o dată pe săptămână carne fiului ei, care ajunsese la spital într-o situaţie similară, altfel riscând să fie decăzută din drepturi. Propunerea a fost contestată de veganii din Italia, care spun că o dietă de acest tip nu este periculoasă, dacă se urmează nişte paşi corecţi de suplimentare a elementelor care se pierd prin renunţarea la produsele de origine animală. Aceştia susţin că o iniţiativă mai utilă ar trebui să vizeze creşterea alarmantă a numărului de copii obezi sau diabetici.

 

Un alt caz şocant care a implicat părinţi vegani a avut loc anul trecut, în Canada. Fiica acestora de 2 ani şi 3 luni a murit în urma unui regim vegan care a privat-o de vitaminele B 12 şi D, dar şi de aport proteic. Părinţii au fost condamnaţi la 30 de luni de închisoare

Aproximativ unu la sută din populaţia Italiei urmează o dietă vegană, şapte la sută fiind vegetarieni

×