x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incredibila transformare a unui lider Jobbik, după ce a aflat că este evreu

Incredibila transformare a unui lider Jobbik, după ce a aflat că este evreu

de Istvan Deak    |    20 Oct 2013   •   18:50
Incredibila transformare a unui lider Jobbik, după ce a aflat că este evreu

Partidul de extremă dreapta din Ungaria, Jobbik, este marcat de orientarea rasistă şi antisemită a membrilor săi. Ura împotriva evreilor i-a adus în 2010 în Parlamentul ungar. Meritele incontestabile în această reuşită le-a avut şi al doilea om din partid, Csanad Szegedi, liderul grupului Jobbik din Parlamentul European. În urmă cu un an, el decreta de la tribuna Parlamentului că “evreii şi ţiganii sunt un blestem pentru naţiunea maghiară, iar poporul trebuie să se apere”. Era membru fondator al grupării paramilitare Noua Gardă Maghiară. Nu de puţine ori a catalogat iniţiativele Guvernului Orban ca fiind “scrise chiar de Shimon Peres, preşedintele Israelului, iniţiative care îi sărăcesc şi mai mult pe maghiarii săraci şi îi îmbogăţesc pe evrei bogaţi”. A acuzat  în repetate rânduri că cetăţenii maghiari din afara graniţelor primesc cetăţenia mai greu decât o fac israelienii în Ungaria. “Intelectualii şi artiştii evrei sunt o ruşine pentru sfânta coroană a Regelui înteiemător de stat Ştefan, simbol al naţiunii maghiare”, susţinea Szegedi la acea vreme.

Adevărul care i-a schimbat viaţa

Faptul că el devenise mai popular decât liderul actual Vona Gabor a atras antipatia unor membri marcanţi. Aceştia au început să culeagă informaţii despre trecutul lui şi au scos la iveală informaţia care avea să îi pună în pericol nu doar cariera politică şi prezenţa în partid, ci chiar viaţa. Csanad Szegedi este evreu. Bunica lui din partea mamei, Magdolna Klein, a supravieţuit, după ce a fost trimisă în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Bunicul lui, Imre Molnar (Meisels), a fost tot evreu şi a supravieţuit într-un lagăr de muncă. Jumătate dintre strămoşii lui Csanad Szagedi au fost exterminaţi la Auschwitz.

Şi-a acceptat destinul

Şocul a fost atât de puternic, încât politicianul s-a izolat şi a trăit aproape un an ascuns. “N-am mai vorbit cu presa. Am încercat să aflu cine sunt. Acum ştiu. Sunt maghiar şi sunt evreu. Aşa vreau să trăiesc. Respect Shabatul şi merg la sinagoga de care aparţin. Nu reuşesc să mă integrez în totalitate. Mi-e greu să renunţ la bucătăria ungurească plină cu preparate din carne şi lapte, gătite împreună”, spune Csanadi pentru Die Welt. “Între timp am înţeles că i-am făcut pe oameni să sufere şi le mulţumesc că m-au iertat. Atunci când ţineam discursuri de ură împotriva evreilor şi ţiganilor criminali loveam şi în copiii care nu aveau nici o vină. Le-am distrus şansa de a se integra în societate”, adaugă el.

Secretul familiei

Şi totuşi cum a fost posibil ca Csanad Szegedi să nu ştie de originile sale evreieşti? “Nu mi-au spus niciodată. La vârsta de 17 ani citeam deja discursurile liderului antisemit Istvan Csurka. Profesorul meu de matematică a fost liderul filialei locale a partidului lui Csurka. El mi-a dat materiale propagandistice. Când mama le-a vazut, mi-a spus că nu e bine ce fac, să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi fost evreu. Am devenit mai antisemit şi am reacţionat dur spre dezamăgirea mamei mele, care n-a mai zis nimic de atunci”, se confesează Csanad.

Supravieţuitori de la Auschwitz
Conform sursei citate, după eliberarea de la Auschwitz, Imre Molnar s-a căsătorit cu Magdolna Klein şi de teamă s-au convertit la ortodoxism. După câţiva ani au renunţat complet să se considere evrei. Bunica n-a mai suflat o vorbă despre asta, iar bunicul i-a povestit mamei lui Csanad de două ori. Prima dată a fost la o vârstă la care ea n-a înţeles mare lucru. A doua oară i-a spus când urma să se căsătorească cu un naţionalist maghiar. Bunicul s-a bucurat că nu se va căsători cu un evreu. “În realitate, faptul că era căsătorit cu o evreică l-a deranjat pe tatăl meu. A devenit un antisemit virulent pentru a distrage atenţia de la originile evreieşti ale mamei mele”, spune acum Csanad.

Confruntarea cu tatăl său

Primul pas spre acceptarea realităţii a fost un  SMS adresat rabinului Slomo Koves: “Sunt europarlamentarul Csanad Szegedi. Vă rog să mă sunaţi înapoi”. A fost convorbirea care i-a dat puterea şi curajul să îşi înfrunte tatăl. “Aveam trei variante: sinuciderea, schizofrenia sau acceptarea realităţii. De la început, tata a vrut să mă convingă că nu trebuie să accept acest lucru. De ce vreau să devin evreu? I-am spus că nu vreau, ci chiar sunt evreu. Dacă din 10 naţionalişti, 9 spun că sunt evreu, eu să mă lupt neîncetat să dezmint asta? Tata a rămas fără aer. El este un patriot, iar patriot înseamnă în Ungaria să fii împotriva evreilor”, mărturiseşte Szegedi.

Reacţia extremiştilor
Csanad a fost printre primii care au intrat în partidul Jobbik. “Totul a început cu ura faţă de ţigani. Apoi ne-am extins către evrei. Apoi au urmat românii şi slovacii, fiindcă asupresc minoritatea maghiară. La final ajungi să urăşti pe toată lumea, chiar şi majoritatea din propriul tău popor. Când s-a aflat că sunt evreu, din al doilea om al partidului, am devenit prima problemă a acestuia. Oamenii pe care îi consideram prieteni apropiaţi solicitau excluderea mea din partid. Unul mi-a spus că ar trebui să fiu împuşcat ca să renasc precum un maghiar cu sânge curat, câţiva mi-au recomandat să neg totul. Liderul Vona Gabor a ales să îi întrebe pe finanţatorii partidului. Ei au văzut un efect de imagine în cazul meu, care ar fi demontat ştampila de antisemit a partidului. Vona a insistat să particip la dezbateri TV în care să arat că partidul nu este antisemit. Am refuzat”.

A rămas europarlamentar independent
A demisionat din partid. La recomandarea rabinului şi-a păstrat mandatul de europarlamentar. “Am rămas independent ca să îmi pot hrăni familia şi ca să nu permit unui alt antisemit să ajungă în Parlamentul European. Plecarea mea a avut repercusiuni negative pentru imaginea partidului. Imediat mi-au făcut nişte plângeri pentru corupţie, dar fără efect”, spune Szegedi. El consideră că viaţa lui s-a schimbat în bine de atunci. “Soţia este eroul meu care mă ajută să respect cele 613 reguli. Ea ar vrea să se convertească la iudaism, dar nu este posibil. Am vizitat Israelul şi m-am rugat pentru însănătoşirea tatălui meu, care suferă de insuficienţă renală. Aşteptam de ani de zile un donator pentru rinichi şi în sfârşit s-a găsit unul. Operaţia a reuşit. Familia a devenit cel mai important lucru pentru mine. Nu sunt evreu în loc de maghiar, ci ambele. Toţi avem nevoie de mai mult spaţiu pentru dezvoltarea identităţii noastre, ca europeni. Mesajul meu: fiţi ceea ce sunteţi în realitate”, a încheiat Csanad Szegedi.

×