x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe India: 22 de vagoane ale unui tren s-au desprins de locomotivă şi au pornit în sens invers

India: 22 de vagoane ale unui tren s-au desprins de locomotivă şi au pornit în sens invers

08 Apr 2018   •   17:10
India: 22 de vagoane ale unui tren s-au desprins de locomotivă şi au pornit în sens invers

Un număr de 22 de vagoane ale unui tren aglomerat din India, s-au desprins de locomotivă şi s-au deplasat 12 kilometri în sens invers înainte de a fi oprite, a indicat duminică Ministerului Căilor Ferate.

 

"S-ar fi putut întâmpla ceva îngrozitor, dar acest lucru a fost împiedicat de personalul vigilent", a declarat JP Mishra, purtătorul de cuvânt al companiei de căi ferate.

"Toată lumea este înspăimântată şi şocată", a dezvăluit el adăugând că în urma acestui incident niciun pasager nu a fost rănit.

Sâmbătă seara, vagoanele în care se aflau circa o mie de pasageri au parcurs o distanţă de 12 kilometri în sens invers, înainte de a fi oprite cu ajutorul unor cu blocuri de piatră amplasate pe şine.

Incidentul a avut loc în localitatea Titlagarh din statul Odisha (est).

Şapte angajaţi ai companiei feroviare, care au încălcat regulamentul de procedură, au fost suspendaţi din funcţie şi a fost deschisă o anchetă pentru a se elucida motivul pentru care vagoanele s-au desprins de locomotivă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: india tren vagoane