DEZASTRU. Germania a fost grav afectata de inundatii in ultimele zile. La Neu-Ulm, unde Dunarea a iesit din matca ieri, un spital a fost evacuat in intregime, iar un azil de batrani a fost evacuat partial. Debitul raului Isar este in continua crestere, localitatea Bad Tolz fiind evacuata din cauza apelor care au acoperit drumurile. La München, torentele de apa si noroi au smuls copacii din radacini. (Ana Ilie)
PLAN. Etnicii maghiari din tarile vecine Ungariei ar putea beneficia de documente de identitate speciale care sa le asigure libera circulatie in Uniunea Europeana. Guvernul de la Budapesta vrea sa preia, astfel, modelul Greciei. In baza unui acord special al UE, autoritatile de la Atena le-au acordat etnicilor greci din Albania pasapoarte, fara a le acorda insa si cetatenie. (Irina Cristea)
PROMOVARE. Democratia din Belarus va primi un "imbold" din partea Comisiei Europene, prin intermediul postului de radio Deutche Welle. Pentru ca populatia din Belarus sa perceapa "degradarea statului de drept si a drepturilor omului din tara lor", Comisia va finanta cu 138.000 de euro postul german pentru a difuza in emisiuni zilnice de 15 minute despre actualitatea belarusa. Cetatenii din Belarus vor putea asculta emisiunile incepand din 1 noiembrie. (Irina Cristea)