x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

01 Mar 2007   •   00:00
FURT. Doua tablouri de Pablo Picasso, aflate in colectia personala a uneia dintre nepoatele sale, Diana Widmaier-Picasso, au fost furate marti noaptea la Paris. Este vorba despre lucrarile "Maya cu papusa" si "Portretul Jacquelinei". Valoarea totala a operelor este de aproximativ 50 de milioane de euro. Directoarea Muzeului Picasso de la Paris, Anne Baldassari, a mai declarat ca "mai multe desene si picturi" au fost furate, pe langa cele doua tablouri. Nepoata lui Picasso publicase in 2005 o carte despre viata si opera bunicului sau.

ULTIMATUM. Comisia Europeana a fixat un termen de 7 zile pentru Polonia pentru ca aceasta tara sa renunte la constructia unei autostrazi. Controversatul proiect ar produce pagube ecologice "ireversibile", a declarat Stavros Dimas, comisarul pentru mediu al UE. "Nici o compensatie nu va putea restaura aceasta regiune unica", a mai adaugat Dimas. Zona in discutie este Valea Rospuda, zona cu habitate intacte intr-una din cele mai vaste paduri din Europa Centrala, fiind considerata o arie naturala protejata.

×
Subiecte în articol: externe