x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

de Jurnalul National    |    03 Ian 2008   •   00:00
KOSOVO. Emisarul special al ONU, Martti Ahtisaari, estimează că statutul provinciei Kosovo va fi decis in primul trimestru al anului 2008, indiferent de "cum va arăta" acesta. Majoritatea albaneză din Kosovo ar putea declara independenţa provinciei in pofida opoziţiei autorităţilor de la Belgrad. Consiliul de Securitate nu a reuşit să ajungă la un acord asupra acestui subiect, fiind blocat de diferendul dintre ţările occidentale şi cele musulmane, care sunt dispuse să accepte independenţa provinciei, şi Rusia, care susţine Serbia.


DOVEZI. Fostul premier pakistanez Benazir Bhutto urma să predea unor oficiali americani un dosar referitor la modul in care regimul condus de Pervez Musharraf şi serviciile de informaţii pakistaneze intenţionau să fraudeze alegerile legislative programate pentru luna ianuarie, unde ea candida. Intălnirea cu demnitarii americani urma să aibă loc joi, chiar in ziua asasinării lui Bhutto.


UE, LA CASTEL. Castelul Brdo, fosta reşedinţă a mareşalului Josip Broz Tito, este sediul preşedinţiei slovene a Uniunii Europene, ce va găzdui reuniuni europene pe perioada mandatului acesteia, care a inceput la 1 ianuarie. Proprietate a prinţului sărb Paul Karadjorjevici, castelul a fost confiscat de regimul comunist după al doilea război mondial, devenind reşedinţa favorită a lui Tito, preşedintele Iugoslaviei intre 1944 şi 1980.

×
Subiecte în articol: externe