x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

de Jurnalul National    |    19 Mar 2008   •   00:00

PROIECT PROPRIU. Preşedintele polonez, conservatorul Lech Kaczynski, a trimis parlamentului propriul său proiect de lege privind ratificarea Tratatului de la Lisabona, care, în opinia lui, e menit s&

PROIECT PROPRIU. Preşedintele polonez, conservatorul Lech Kaczynski, a trimis parlamentului propriul său proiect de lege privind ratificarea Tratatului de la Lisabona, care, în opinia lui, e menit să garanteze “caracterul inviolabil al intereselor Poloniei în cadrul UE”. Jaroslaw Kaczynski, fratele preşedintelui, a cerut adoptarea unui preambul la legea de ratificare, stipulând suveranitatea Constituţiei poloneze asupra Tratatului european. Textul trebuie să specifice că “Polonia este şi va rămâne stat suveran”.

 

DALAI LAMA DEMISIONEAZå. Acuzat de premierul chinez Wen Jiabao că a pus la cale recentele violenţe din Tibet, în care călugării budişti au avut cele mai sângeroase confruntări de până acum, liderul lor spiritual, Dalai Lama, a ameninţat că va demisiona din guvernul său în exil, dacă aceste violenţe nu încetează, scrie BBC online. Cel puţin 80 de călugări protestatari au fost ucişi de poliţia din oraşul tibetan Lhasa, într-un “genocid cultural”, pentru care Dalai Lama a făcut răspunzător regimul de la Beijing.

 

SUCCESOARE. Partidul Poporului Pakistanez (PPP), al fostului premier Benazir Bhutto, asasinată în decembrie, a desemnat tot o femeie drept candidat la preşedinţia Adunării Naţionale.  Fahmida Mirza, în vârstă de 52 de ani, este sigură de alegerea ei, de mâine, în urma unui acord între PPP şi Liga Musulmană Pakistan-Nawaz (PML-N).

×
Subiecte în articol: externe