x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

18 Apr 2007   •   00:00
RAPORT. Departamentul de Stat a făcut public "planul strategic" privind politica externă americană în perioada 2007-2012, iar cea mai importantă porţiune din document este dedicată politicii Washingtonului în spaţiul post-sovietic. Pentru prima dată de la sfârşitul Războiului Rece, SUA susţin deschis faptul că intenţionează să contracareze "comportamentul negativ" al Rusiei în numeroase domenii, cum ar fi vânzările ilegale de armament sau susţinerea unor regimuri cripto-comuniste, în paralel cu o politică dură faţă de statele "portocalii". Noul raport ar putea fi o sursă proaspătă de conflict între Washington şi Moscova. "În lumea de astăzi este imposibil să trasezi linii clare între interesele noastre de securitate, eforturile noastre pentru dezvoltare şi idealurile noastre democratice", este comentariul secretarului american de stat, Condoleezza Rice.

ANTICIPATE. Premierul polonez, Jaroslaw Kaczynski, a declarat ieri că nu exclude posibilitatea unor alegeri anticipate, ca urmare a unor divergenţe în cadrul partidului său provocate de respingerea, în Parlament, a propunerilor de înăsprire a legilor privind avortul. În Partidul Lege şi Justiţie există un curent de opinie defavorabil gemenilor Kaczynski, condus de Marek Jurek, preşedintele Camerei Inferioare a Legislativului polonez. Disensiunile ar putea duce la o sciziune în partid între tabăra de centru şi cea de dreapta. (G.D.R.)

×
Subiecte în articol: externe