RECUPERARE. Foştii deţinuţi politici Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa, eliberaţi din Transnistria, vor veni in Romănia pentru "o vizită lungă". Potrivit Ministerului romăn al Afacerilor Externe, cei trei vor sosi in Romănia impreună cu familiile, iar scopul şederii lor este participarea la un program de recuperare, cu ajutorul căruia să depăşească sechelele lăsate de anii petrecuţi in temniţa transnistreană. Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov Popa, Alexandru Leşco şi Petru Godiac au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi, in 1992, de regimul de la Tiraspol, pentru presupuse "acte de terorism" in timpul războiului de pe Nistru. Leşco a fost pus in libertate in 2004, după 12 ani de inchisoare, iar Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa au fost eliberaţi la 2 iunie şi, respectiv, 4 iunie 2007. (I.C.)
PROCES. Curtea Supremă britanică va audia un caz care ar putea duce la o anchetă independentă privind modul in care procurorul general a ajuns la concluzia că războiul din Irak ar fi legal, relatează cotidianul The Guardian, citat de Mediafax. Lorzii britanici au decis să audieze apelul făcut de mamele a doi militari ucişi in Irak, potrivit cărora Guvernul a incălcat dreptul la viaţă al fiilor lor. Obligaţia statului de a proteja viaţa, conform articolului 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, presupune că trebuie să existe "o analiză independentă, judiciară, a abordării guvernamentale a legalităţii războiului". (I.C.)