x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Înfrângerea lui Cameron în lupta contra lui Juncker creşte riscul ieşirii Marii Britanii din UE

Înfrângerea lui Cameron în lupta contra lui Juncker creşte riscul ieşirii Marii Britanii din UE

de Istvan Deak    |    29 Iun 2014   •   18:41
Înfrângerea lui Cameron în lupta contra lui Juncker creşte riscul ieşirii Marii Britanii din UE

Lupta pierdută de David Cameron împotriva lui Jean-Claude Juncker, desemnat vineri de Consiliul European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene în pofida opoziţiei şefului Guvernului de la Londra, dar şi a şefului Guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, creşte riscul ca britanicii să decidă ieşirea din UE dacă premierul lor nu va avea succes în încercarea de a reforma blocul comunitar, subliniază mai mulţi experţi.

Opoziţia strigă “Umilinţă!”

Liderul conservator, care s-a angajat ca, în cazul în care va fi reales în 2015, să organizeze în 2017 un referendum privind apartenenţa ţării sale la UE, a recunoscut el însuşi că sarcina menţinerii Londrei în UE este de acum mai complicată.

Oponenţii săi politici au subliniat imediat “umilinţa” suferită şi “izolarea” sa.

Însă în Regatul Unit, ţară al cărei tradiţional euroscepticism a atins noi culmi odată cu victoria formaţiunii eurofobe UKIP la alegerile europene din mai, principalele partide au fost unanime în opoziţia lor faţă de numirea lui Juncker la şefia CE, fostul premier luxemburghez fiind considerat prea federalist.

Iar aproximativ 43% dintre electori consideră că David Cameron a avut dreptate să încerce să blocheze nominalizarea lui Juncker, în timp ce numai 13% au respins această poziţie, conform unui sondaj Financial Times/Populus publicat în această săptămână.

“Episodul Juncker este clar o înfrângere importantă pentru David Cameron şi, fără un remediu, acest lucru creşte riscul unei ieşiri a Marii Britanii din UE”, afirmă Mats Persson, director al institutului londonez Open Europe.

Publicaţiile britanice subliniază sâmbătă la unison acest risc. Cotidianul Times avertizează pe prima pagină că “Marea Britanie se apropie de ieşirea din UE”. La fel şi Guardian şi Daily Telegraph.

În opinia celor de la Times, percepţia unui risc crescut de ieşire a Marii Britanii din UE i-ar putea determina pe lideriii europeni să se regrupeze în spatele lui Cameron, care trebuie acum să-şi dubleze eforturile pentru a explica reformele pe care le vrea în UE.

Un moment cheie ar urma să fie viitorul summit de la 16 iulie, când se va decide atribuirea celorlalte posturi europene de prim-plan. Marea Britanie şi-ar putea păstra un post cheie sau unuia dintre aliaţii săi i-ar putea fi conferit un rol precum preşedinţia Consiliului European, ocupată în prezent de belgianul Herman Van Rompuy.

Paradoxul

Capacitatea lui David Cameron de a obţine schimbări înaintea referendumului va depinde, paradoxal, de relaţiile sale cu Juncker, pe care nu a încetat să-l critice deschis.
“Poziţia lui Juncker va fi crucială în privinţa legăturilor Regatul Unit-UE, modalităţile unei renegocieri a termenilor apartenenţei la blocul comunitar şi eventuala campanie pentru referendum”, estimează Richard Whitman, de la institutul de cercetări Chatham House.

David Cameron, care militează pentru menţinerea ţării sale într-o UE reformată, trebuie să obţină rezultate în două puncte cruciale, potrivit lui Simon Hix, politolog în cadrul London School of Economics. Este vorba de reforme privind piaţa unică şi exceptarea Londrei de la anumite legi europene.

Britanicii, chiar dacă recunosc virtuţile unei uniuni economice, sunt mult mai reticenţi la ideea unei construcţii europene politice şi la abandonarea suveranităţii.

Ce spun sondajele

De altfel, britanicii sunt pesimişti în ce priveşte capacitatea premierului lor de a obţine reforme ale Uniunii Europene (UE) pe care le consideră cruciale în vederea menţinerii acestei ţări în cadrul blocului comunitar, relevă un sondaj citat duminică de AFP.

Ancheta realizată de institutul You Gov a fost publicată la două zile după eşecul liderului conservator britanic de a împiedica desemnarea luxemburghezului Jean Claude Juncker pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.

Doar 7% dintre cei chestionaţi de You Gov sunt de părere că opoziţia lui Cameron faţă de desemnarea lui Juncker - criticat în Marea Britanie drept prea federalist - va fi benefică pentru renegocierea relaţiilor dintre UE şi Regatul Unit.

Totodată, circa 42% dintre britanici consideră că ţara lor nu-şi va redobândi din competenţe de la Uniunea Europeană, iar 29% estimează că Marea Britanie va recupera “doar unele competenţe minore”, potrivit sondajului realizat joi şi vineri pe aproape 2.000 de persoane.

Însuşi premierul a recunoscut vineri că-i va fi “mai greu” să obţină reformele necesare pentru a putea pleda în favoarea menţinerii Marii Britanii în UE în perspectiva referendumului pe care s-a angajat să-l convoace în 2017, dacă va fi reales la alegerile de anul viitor.

Duminică, ministrul de Externe William Hague a dat asigurări că “este prea devreme pentru a spune că Marea Britanie nu va obţine probabil aceste reforme”.

37% vor afară din UE


Sondajul difuzat duminică mai arată că, în cazul unui referendum, 39% dintre britanici ar vota pentru menţinerea ţării lor în Uniune, în timp ce un procent destul de apropiat de 37% ar prefera să iasă din Uniune, iar 18% sunt încă indecişi în legătură cu acest subiect.

Potrivit lui Simon Hix, episodul Juncker este un “dezastru pentru viitorul relaţiei Marii Britanii cu UE”. “Îi va întări pe cei mai eurosceptici deputaţi conservatori, care vor spune 'vedeţi, Europa nu se poate reforma, iar încercarea noastră de a obţine o nouă relaţie pentru Marea Britanie va eşua''', explică el.

“Dacă restul UE va continua să fie atât de insensibil la nevoile Marii Britanii, tot mai mulţi alegători îşi vor trage propriile concluzii privind atractivitatea apartenenţei noastre la Uniune”, a scris un al deputat conservator eurosceptic, John Redwood.

×