x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Insula Okinoshima, interzisă femeilor, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO

Insula Okinoshima, interzisă femeilor, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO

15 Iul 2017   •   14:10
Insula Okinoshima, interzisă femeilor, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO

Nicio vizită nu va mai fi autorizată în Okinoshima, unul dintre siturile sacre din Japonia, inclus recent pe lista patrimoniului mondial UNESCO, unde accesul era până de curând interzis doar femeilor, a anunţat sâmbătă un oficial nipon, relatează AFP. 

Această insulă din Marea Japoniei primea vizitatori doar o zi pe an, pe 27 mai. Numărul lor era limitat la 200 de persoane - doar bărbaţi -, care trebuiau mai întâi să efectueze un ritual al spălării în mare. 

Complexul de temple Munakata Taisha, proprietarul insulei, a decis să interzică începând de anul viitor vizitele tuturor laicilor, femei şi bărbaţi, cu scopul de a proteja situl. 

Doar preoţii şintoişti vor putea să ajungă pe insulă, alături de câţiva cercetători care lucrează pentru conservarea sitului. 

"O conservare strictă este necesară de acum înainte, după ce insula a fost înscrisă pe lista UNESCO", a declarat un purtător de cuvânt al administratorilor complexului de temple. 

"Ar fi riscant să continuăm să primim 200 de vizitatori pe insulă", a mai spus el, adăugând că Okinoshima este "o insulă protejată de preoţii şintoişti". 

Un singur preot locuieşte permanent pe insulă, potrivit tradiţiei. 

Comitetul pentru patrimoniul mondial din cadrul UNESCO a înscris insula Okinoshima, duminica trecută, pe lista celor mai valoroase situri culturale de pe planetă. 

Insula, situată pe ruta maritimă spre Peninsula Coreeană, în faţa Kyushu, cea mai sudică dintre cele patru mari insule din Arhipelagul nipon, a fost în trecut o zonă de contact a civilizaţiei japoneze cu străinătatea şi adăposteşte numeroase obiective care stau mărturie pentru acele schimburi culturale.AGERPRES

×