Autorităţile din Galapagos, un arhipelag care aparţine Ecuadorului, au anunţat vineri interzicerea comercializării şi folosirii focurilor de artificii pe teritoriul insulelor, în scopul protejării ecosistemului unic din regiune, potrivit dpa.
Interdicţia, care nu se referă şi la materialele pirotehnice care produc lumină, dar nu fac zgomot, a fost aprobată în unanimitate de către consiliul care guvernează arhipelagul.
"Ecosistemele fragile, aşa cum este cazul celor din insulele Galapagos, sunt afectate de (artificii) şi în special fauna sa unică, protejată de guvernul ecuadorian", se precizează într-un comunicat dat vineri publicităţii.
"Principalele probleme pe care aceste dispozitive le cauzează animalelor sunt tahicardia şi alte afecţiuni cardiace, stres, anxietate, modificări de comportament care pune în pericol supravieţuirea speciilor".
În comunicat se mai precizează că substanţele chimice din artificii contaminează apa şi atmosfera, afectând persoanele neurodivergente şi provocând răniri frecvente, în special la copii.
Plantele şi animalele din acest arhipelag format din circa 130 de insule şi situat la 1.000 de kilometri vest de coasta Americii de Sud au evoluat timp de cinci milioane de ani fără să fie ameninţate de prădători importanţi, ceea ce a dus la dezvoltarea unui ecosistem unic.
În luna aprilie, materialele din plastic de unică folosinţă au fost, de asemenea, interzise în arhipelagul vizitat de peste 200.000 de turişti anual.AGERPRES
Ungaria intră în cea mai grea perioadă de la începutul pandemiei. În următoarele două săptămâni spitalele vor fi supuse unei presiuni ca niciodată, a avertizat premierul Ungariei, Viktor Orban.
„Am doar...
Zeci de oameni au fost evacuați, joi, dintr-un bloc din Găești, județul Dâmbovița, din cauza mirosului puternic de gaz, informează Mediafax.
Pompierii din Găești au intervenit la un bloc unde se simțea...
Desființarea Planurilor Urbanistice Zonale va produce haos în Capitală, spune primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. El îi cere edilului general, să retragă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului...
Premierul Florin Cîţu a anunțat, joi, la evenimentul "Performerii anului 2020", organizat de Bursa de Valori Bucureşti, că România, împotriva tuturor celor care nu îi dădeau şanse, are o campanie de...
Consilierii generali ai USR PLUS au anunțat că vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor coordonate de sectoare, afirmând că acesyea conține „prevederi derogatorii profund nocive, menite să continue dezvoltarea...
Anul acesta nimeni nu este dat afară, toată lumea își primește sporurile și aceleași salarii ca în 2020, spune premierul Florin Cîțu, ca reacție la amenințările sindicatelor că vor prelungi programul de...
În România, tulpina britanică este „oarecum sub control”, nu sunt efectele „devastatoare”, spune premierul Florin Cîțu, care apreciază, referitor la scenariile INSP, că „realitatea a fost de fiecare...
Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, unde principalele discuții vor fi despre pandemia de COVID-19 și lecțiile învățate, precum și cooperarea...
Moderna a anunţat că o versiune modificată a vaccinului său, dezvoltată special împotriva variantei sud-africane, este pregătită pentru testarea la oameni, scrie Mediafax
Compania americană Moderna a anu...
Restricții de circulație pe pe A1 Bucureşti - Piteşti pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la carosabil, transmite Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Între...
O nouă tranșă de vaccin împotriva coronavirusului, respectiv 148.800 de doze de ser de la AstraZeneca, ajunge, joi, în România, pe cale terestră.
148.800 de doze de vaccin de la AstraZeneca sosește, joi, în R...
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, acuză că este supus zilnic unor atacuri din partea acelor „grupuri de interese care deodată se văd debranșate de la banii contribuabililor” : „Vestea proastă e de...
Nu-mi face vreo plăcere să-i sun pe Orban și Cîțu, dar o viață mai bună pentru copiii țării merită orice efort, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de socializare. Social-democrații cer majorarea ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă şi gheţuş valabile în orele următoare în 16 de judeţe.
Potrivit...
Reportul la categoria I a jocului Joker este de peste 20,56 milioane de lei (peste 4,2 milioane de euro), iar la jocul Noroc reportul cumulat depăşeşte 2,43 milioane de lei (peste 498.500 de euro), în cadrul...