x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Interdicţie de survol a regiunii Monaco în timpul căsătoriei princiare şi o dezminţire de zvon la palat

Interdicţie de survol a regiunii Monaco în timpul căsătoriei princiare şi o dezminţire de zvon la palat

de Marina Constantinoiu    |    28 Iun 2011   •   14:43

Survolarea Principatului Monaco va fi interzisa cu ocazia ceremoniilor prilejuite de casatoria printului Albert al II-lea de Monaco cu Charlene Wittstock, prevazute pentru zilele de 1 si 2 iulie, potrivit unei decizii publicate duminica in Monitorul oficial monegasc, citate de AFP.

"Pentru nevoile de siguranta aeriana legate de intarirea protectiei aeriene in timpul casatoriei Altetei Sale Serenisime, printul Alber al II-lea, se creeaza, cu titlu temporar, o zona de interdictie de survol in regiunea Monaco (Principatul Monaco)', precizeaza decizia citata.

Zonele de interdictie de survol sunt decise cu ocazia unor evenimente importante cum ar fi summit-ul G8 de la Deauville, din Franta, care a avut loc la sfarsitul lunii mai.

Pe de alta parte, Principatul Monaco se confrunta, in pline pregatiri de nunta, cu niste zvonuri care deranjeaza. Palatul princiar monegasc a fost nevoit sa dezminta, marti, zvonurile care o vizau pe Charlene Wittstock, logodnica printului Albert al II-lea, care au fost preluate de mai multe publicatii, incepand cu L'Express, din Franta. Palatul princiar le-a catalogat drept "minciuni'. Este vorba despre informatiile care faceau referire la faptul ca logodnica sud-africana a printului ar fi dorit sa-si intrerupa pregatirile de nunta si sa plece in tara ei, din cauza unor probleme referitoare la viitorul ei sot. L'Express nu detalia, dar site-ul lesquotidiennes.com scrie ca, acum cateva zile, Charlene ar fi aflat de la print ca este tatal unui copil nascut in timpul logodnei lor. Printul mai are doi copii, pe care i-a recunoscut.

Site-ul lesquotidiennes.com sustine ca acum o saptamana, viitoarea printesa a plecat in graba la aeroportul din Nisa, de unde urma sa zboare in Africa de Sud. Biletul era doar dus. Cu cateva ore inainte, Charlene aflase ca viata particulara a barbatului cu care se pregatea sa se casatoreasca nu era chiar atat de exemplara pe cat credea, incheie lesquotidiennes.com.

×