Miniştrii de Interne din statele membre ale Uniunii Europene nu au discutat joi despre posibila introducere pe aeroporturi a scannerelor corporale, în ciuda insistenţelor Statelor Unite. Oficialii europeni au transmis Washingtonului mesajul că, pentru ca o astfel de măsură să fie pusă în practică în statele membre, este nevoie de undă verde din partea Comisiei Europene.
Acest for este singurul în măsură să realizeze mai multe rapoarte specifice privind "eficienţa şi efectele asupra sănătăţii" pe care le au asupra omului aceste scannere. Miniştrii de Interne din UE s-au declarat îngrijoraţi şi de respectarea intimităţii în cazul utilizării acestei tehnologii avansate.
"După ce vom avea aceste rapoarte pe masă, vom lua o decizie", a spus Alfredo Perez Rubalcaba, ministrul spaniol al Afacerilor Interne. Declaraţia lui Rubalcaba, susţinută în cadrul unei reuniuni la care a participat şi secretarul american pentru Securitate Internă, Janet Napolitano, l-a determinat pe reprezentantul Statelor Unite să insiste asupra urgenţei consolidării securităţii pe toate aeroporturile din lume. Napolitano a amintit, în context, de tentativa de atentat din ziua de Crăciun împotriva unui avion ce zbura pe ruta Amsterdam Detroit.
"Al-Qaida foloseşte cele mai bune minţi pentru a dejuca sistemul de securitate aeriană" în aeroporturi, "trebuie să fim la înălţime", a adăugat Janet Napolitano.