x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul mai acordă Uniunii Europene două luni pentru salvarea acordului nuclear

Iranul mai acordă Uniunii Europene două luni pentru salvarea acordului nuclear

04 Sep 2019   •   14:14
Iranul mai acordă Uniunii Europene două luni pentru salvarea acordului nuclear

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a acordat puterilor europene încă două luni pentru salvarea acordului nuclear din 2015, însă a avertizat, într-un comunicat difuzat miercuri, că Teheranul îşi continuă pregătirile pentru noi încălcări ale înţelegerii, care ar avea "efecte extraordinare", transmite Reuters.

Declaraţia lui Rouhani a fost făcută în contextul altor semnale din partea unor oficiali iranieni, care au reacţionat diferit la propunerea Franţei de a continua acordul şi de a oferi Iranului linii de credit în valoare de 15 miliarde de dolari, până la sfârşitul anului, în schimbul respectării depline a angajamentelor. Un înalt oficial iranian a declarat că acordul va fi respectat dacă vor fi acordate creditele respective sau vor fi permise vânzări de petrol de acelaşi volum. Postul de stat Press TV de la Teheran a afirmat însă că Iranul a respins propunerea europeană privind creditarea.

Iranul a ieşit în 2015 din izolarea economică cu care se confrunta de mai mulţi ani, acceptând să îşi întrerupă programul nuclear în schimbul suspendării sancţiunilor internaţionale. Preşedintele american Donald Trump a retras însă Statele Unite din acord anul trecut şi a reintrodus sancţiunile. Iranul a reacţionat prin două încălcări ale termenilor înţelegerii, deşi susţine că doreşte în continuare menţinerea acesteia.

Rouhani ameninţase că va lua noi măsuri până pe 5 septembrie, dacă Franţa şi celelalte ţări europene semnatare ale acordului - Regatul Unit şi Germania - nu fac eforturi mai mari pentru a proteja Iranul de efectele sancţiunilor americane. "Cred că este improbabilă obţinerea unui rezultat cu Europa astăzi sau până mâine. (...) Europa are încă două luni pentru a-şi îndeplini angajamentele", a spus el miercuri, conform televiziunii de stat. Preşedintele a adăugat că Teheranul îşi va continua planurile de a încălca acordul prin alte măsuri şi îşi va intensifica activităţile nucleare şi a avertizat că "al treilea pas va fi cel mai important şi va avea efecte extraordinare".

Tot miercuri, viceministrul de externe iranian Abbas Araqchi a susţinut, aparent, principalii termeni ai acordului. "Revenirea noastră la implementarea completă a acordului nuclear depinde de primirea a 15 miliarde de dolari într-o perioadă de patru luni; în caz contrar procesul de reducere a angajamentelor Iranului va continua", a declarat el, potrivit agenţiei de presă semioficiale Fars. "Ca alternativă, Europa va trebui să cumpere petrol din Iran cu echivalarea vânzării de petrol ca o linie de credit garantată de veniturile petroliere iraniene, ceea ce într-un anumit sens înseamnă o pre-vânzare de ţiţei", a precizat el.

La scurt timp după aceea, postul iranian de limbă engleză Press TV a difuzat o scurtă ştire conform căreia "Iranul a respins un împrumut de 15 miliarde de dolari oferit de UE", fără a da alte detalii.

Surse occidentale şi iraniene au descris planul Franţei ca o ofertă de linie de credit, nu ca pe un împrumut, deşi detaliile exacte nu au fost făcute publice.

După reintroducerea sancţiunilor din partea SUA, vânzările de petrol iranian au scăzut cu peste 80%. Celelalte state semnatare ale acordului au încercat să îl menţină, argumentând că va readuce Iranul în parametrii internaţionali şi va împiedica obţinerea unei arme atomice. Teheranul a susţinut de mai multe ori că programul său nuclear vizează doar producţia de energie electrică şi alte obiective paşnice.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran uniunea europeana acord nuclear