Irlanda deschide barurile, de astăzi, după 15 săptămâni de la închiderea acestora din cauza pandemiei de COVID-19, transmite AFP. Cele 7.000 de baruri din Irlanda şi-au închis porţile în ajunul Sărbătorii Sfântului Patrick, marcată în mod tradiţional de festivităţi animate, cu două săptămâni înainte izolarea la domiciliu, decretată în 28 martie.
Organizaţiile din acest sector estimează că 2.000 de baruri se vor deschide, iar restul vor aştepta etapa finală a relaxării restricţiilor, din 20 iulie.
Toate interdicţiile care privesc deplasările în interiorul ţării au fost eliminate.
Bisericile, saloanele de coafură, cinematografele şi muzeele îşi redeschid porţile. Până la 50 de persoane se pot reuni în interior şi 200 în exterior.
Din cauza măsurilor de distanţare socială, clienţii vor sta pe scaune şi li se va permite să rămână doar o oră şi 45 de minute în incinta localului.
''Există o anumită cerere din partea populaţiei de a reveni în baruri, amestecată cu un sentiment normal de anxietate'', a declarat Padraig Cribben, reprezentant al Federaţiei Viticultorilor din Irlanda.
Majoritatea restricţiilor vor fi ridicate mai devreme, în luna iulie, şi nu în august, cum fusese prevăzut iniţial.