Islanda şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană, la preşedinţia suedeză a UE, la o săptămână după un vot favorabil în Parlamentul islandez, transmite AFP.
Ministrul islandez al Afacerilor Externe, Ossur Skarphedinsson, a înmânat cererea islandeză omologului său suedez Carl Bildt, a cărui ţară deţine de la 1 iulie preşedinţia Uniunii, în timpul unei ceremonii la Stockholm.
"Am misiunea istorică de a depune oficial candidatura islandeză de aderare la Uniunea Europeană", a declarat Skarphedinsson.
Suedia susţine ferm candidatura Islandei, despre care ministrul Carl Bildt a spus că "va intensifica dimensiunea nordică a Europei".
Islanda este deja membru al Spaţiului Economic European şi al zonei de circulaţie liberă Schengen, ceea ce ar urma să accelereze negocierile de aderare, care ar urma să se încheie, potrivit prim-ministrului islandez, în jurul anului 2012, după doi ani şi jumătate sau trei ani de negocieri.
În cazul aprobării candidaturii, aderarea va trebui să fie supusă prin referendum cetăţenilor islandezi.
Citește pe Antena3.ro